Republica Moldova a primit echipament special pentru secvențierea virușilor

Chişinău, 15 nov. /MOLDPRES/. Echipament special pentru secvențierea virușilor, inclusiv a virusului SARS-CoV2, achiziționat cu suportul UE şi OMS, a fost donat astăzi Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică. Odată cu punerea în funcțiune a noului echipament, Republica Moldova nu va mai trebui să trimită probele biologice către laboratoarele din regiune, pentru a depista tulpinile noului coronavirus care circula pe teritoriul țării, comunică MOLDPRES.

La evenimentul de donare a fost prezent Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco și Ambasadorul agreat al Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks.

Șeful de la sănătate a ținut să mulțumească partenerilor europeni pentru suportul adus Republicii Moldova în lupta cu pandemia și a precizat că echipamentul era foarte necesar sistemului de sănătate din țara noastră. “Acest echipament va permite secvențierea virusului SARS-CoV2, procedura necesară în monitorizarea pandemiei. Secvențierea virusului este importantă pentru a putea stabili dinamica de infectare si tulpinile care circula în comunități”, a spus ministrul.

Ambasadorul agreat al Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks a precizat că secvențiatorul în valoare de 400 mii de dolari este achiziționat de UE în parteneriat cu OMS și vine în susținerea sistemului de sănătate din Republica Moldova. “Acest echipament va fi util nu doar în lupta cu pandemia, ci și pentru alte obiective ulterioare a sistemului de sănătate”, a conchis oficialul.