Consilierii judeţeni ai USR Iaşi şi-au prezentat bilanţul după primul an de mandat

Cei şase consilieri judeţeni ai USR Iași (Etienne Ignat, Adrian Slabu, Marius Ciobanu, Răzvan Socolov, Mihail Bogdan şi Daniel Dîscă) şi-au prezentat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, bilanţul activităţii după primul an de mandat. La un an de la preluarea mandatelor de consilieri județeni, putem afirma că avem aceeași dorință de a ne continua proiectele, cu toate piedicile aferente. Susținem în continuare transparența în instituțiile publice și credem că ieșenii trebuie să știe ce am făcut în acest an, unde mai avem de lucrat și ce proiecte avem pentru perioada următoare. Cert este că nu am stat indiferenți, însă multe dintre inițiativele noastre, ale USR, rămân blocate sau la nivel de solicitare, pentru că, de multe ori, Consiliul Județean e mai mult un Sfat Popular de Partid, unde, ieșenii sunt pe locul doi. În primele 12 luni am pus presiune pe executiv să diminueze risipa și cheltuiala inutilă a fondurilor publice, în primul rând pentru că ni s-a prezentat un buget lipsit de viziune și, în al doilea rând, tot în acest sens, am solicitat reducerea numărului de angajați din CJ și entitățile subordonate. Din păcate, la un an de la preluarea mandatului, singurele vești în acest sens sunt cele pe care le aduce DNA care verifică modul suspicios de a face aceste angajări, afirmă consilierii judeţeni USR. „Am primit încrederea a 15% dintre ieșeni și am încercat de fiecare dată să ne facem datoria în Consiliul Județean Iași. Actuala administrație trebuie să-și îndrepte privirea spre rezolvarea problemelor cu care se confruntă ieșenii și să ofere servicii publice de calitate, să ofere condiții medicale și sociale la standarde înalte, dar și o infrastructură rutieră adecvată timpurilor în care trăim”, au mai spus aceştia, după care au prezentat un sumar al primului an de mandat în Legislativul judeţului Iaşi.

 

►În ceea ce privește activitatea noastră în CJ Iași, am avut 181 de intervenții prin luările de cuvânt, întrebări sau amendamentele propuse. Am participat la 183 de ședinte de comisii de specialitate și avem o prezență de 95% din totalul ședintelor convocate.

 

►Am luat decizia de a vota doar proiectele privind modernizarea de drumuri care au prevăzute piste de bicicletă și trotuare.

 

►Am solicitat eliminarea taxei pe apa meteorică, sau, așa cum o știm cu toții, apa de ploaie, facturată lună de lună de APA Vital către persoanele juridice și asociațiile de propietari. Până nu se montează un sistem de înregistrare și contorizare considerăm că în acest moment, facturarea acestui serviciu este incorect fundamentată la plată și considerăm oportun nefacturarea acestui serviciu. În fiecare an, Apa Vital încasează aproximativ 10 milioane de lei, în baza unor estimări nejustificate.

►Am depus proiectul privind bugetarea participativă, moment unic în istoria județului Iași, proiect prin care oferim oportunitatea ieșenilor de a dezbate și vota ce idei să se implementeze din bugetul județului în limita a 1 milion de euro.

 

►La propunerea noastră, a fost stabilită în cadrul CJ o cameră destinată doar consilierilor județeni unde pot primi audiențe, pot primi corespondența sau pot organiza dezbateri pe diverse teme.

 

►Am militat pentru împarțirea cotelor defalcate către primării, în mod egal, nu discreționar și clientelar cum se face în prezent, pentru a rezolva problemele din toate comunitățile așa cum se cuvine.

 

►Am cerut retragerea/demisia lui Costel Alexe, pentru că președintele CJ nu poate fi un om lipsit de credibilitate, un om cercetat pentru corupție ale cărui acțiuni sunt îndreptate împotriva cetățenilor.

 

►Am cerut demiterea, retragerea sprijinului politic al lui Constantin Șerban, învățătorul de la Școala Mihai Codreanu, pentru felul abuziv în care aceste se poartă cu elevii la catedră. Un astfel de personaj a fost plătit să distrugă copilăria unor ființe nevinovate. Pentru a-l elimina din sistemul de educație pe acest Constantin Șerban, am  depus plângeri inclusiv la poliție și la ISJ Iași.

 

►Am tras de asemenea un semnal de alarmă asupra cheltuielilor absurde de la Școala Populară de Arte, cum ar fi, plata unui antivirus de 1000 de lei pe lună sau contabilitate de 20 de mii de euro pe an. Trebuie să oprim risipa și să înțeleagă toată lumea că banii contribuabililor nu sunt pentru aroganțe.

 

►De asemenea, am solicitat să fie trimis un raport lunar asupra activității centrelor de vaccinare din județ, și a listei de inventar la preluarea spitalului din Lețcani de către ISU

 

►Am depus amendamente și interpelări legate de raportul periodic privind vaccinarea în județul Iași, alocarea de fonduri pentru echipamente la spitalul de copii.

 

►Am propus un proiect de hotărâre pentru finanțare nerambursabilă la centrele medicale de permanență din județul Iași și suma de 1 milion euro pentru dotarea lor cu echipamente.

 

►Am avut intervenții în plen cu privire la proiectul de trecere din proprietate publică în proprietate privată a imobilului din strada Lt. Stoicescu nr. 6. Proiectul avea ca finalitate înstrăinarea terenului către fostul concesionar. Am susținut cu argumente opțiunea dobândirii  de către Consiliul Județean a construcției în favoarea înstrăinării terenului către fostul concesionar, pe care acesta a mai ridicat câteva anexe fără autorizație.

 

►Am intervenit cu privire la rectificarea contractului de prestări servicii  cu privire la renovarea Muzeului Casa Pogor.

 

►Transparența și corectitudinea sunt foarte importante pentru noi,  motiv pentru care am abordat în plenul Consiliului Județean necesitatea asigurării unei proceduri transparente și deschise de selecție a participanților la internshipul Consiliului Județean, propunând totodată amendarea Regulamentului de organizare pentru a exclude conflictul de interese dintre candidații pentru internship și consilierii județeni, rude cu aceștia. Din păcate, acest amendament a fost respins.

 

Amendamente neacceptate la bugetul pe 2021

 

►Am propus caravana cu medici, ce presupune deplasarea unor echipe medicale în zone mai greu accesibile, pentru a nu exista discrepanțe între cetățenii județului Iași, când vine vorba de accesul la servicii medicale

 

►Digitalizarea și integrarea informațiilor pacienților din spitalele ieșene pentu a eficientiza evaluarea și diagnosticul celor internați

 

►Am propus un studiu de fezabilitate pentru Autogara Municipiului Iași, al doilea oraș ca mărime din țară, pentru că în 2021, autogările orașului sunt într-o stare jalnică, nu s-a mai construit nimic, vorbim de multă insalubritate și de improvizații periculoase. Iașul este tranzitat de aprox. 25.000 de călători pe care îi primim în condiții mizere într-un oraș cu pretenții de metropolă

 

►Am propus dezvoltarea grupului de voluntari și bursieri CJ-IT care creează politici de digitalizare pentru CJ în sistem open source

 

►Am propus suplimentarea cu credite de angajament în valoare de 1.3 milioane de lei, pentru Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie ”Elena Doamna” Iași

 

►Înființarea unor puncte (centre locale) de sacrificare a animalelor, moderne, dotate cu echipamente corespunzătoare, care să asigure realizarea unor performanțe de producție competitive și eficiente, în concordanță cu normele și cerințele Uniunii Europene.

 

►Înființarea unor Parcuri Agroindustriale prin organizarea unor unități de prelucrare și procesare a produselor agricole, unde producătorii locali să aibă oportunitatea de a-și valorifica producțiile agricole, beneficiind de infrastructură adecvată tipurilor de activități desfășurate.

 

►       Am propus măsuri concrete pentru sporirea siguranței locuitorilor din comunele traversate de drumul european E58;

 

►       Creșterea accesului la serviciile de medicină dentară elementară pentru copiii din județul Iași prin operaționalizarea unui cabinet de medicină dentară mobilă;

►       Demararea unor măsuri privind înființarea unei infrastructuri pentru mijloacele de transport alimentate cu hidrogen.

 

►Am propus: nicio școală cu WC în curte, din păcate, deși am insitat pe rezolvarea acestei probleme, majoritatea PNL-PMP a votat împotriva acestui amendament. Școala a început în septembrie tot în aceleași condiții. Vom propune anul viitor, la alocarea cotelor defalcate, ca distribuirea banilor să se ducă spre primăriile care încă nu au reușit să rezolve această problemă.

 

► Am propus „Înființarea unei rețele de creșe în zona metropolitană” pentru a rezolva aceasta problema stringentă care ne afectează în mod clar de zeci de ani.

 

►Am propus înființarea unui ghișeu unic pentru investitorii români sau străini care doresc să investească în județul Iași. Din păcate, acest lucru nu s-a realizat nici în prezent, deși au tot existat promisiuni.

 

►În ce privește digitalizarea serviciilor oferite de CJ Iași – de remarcat, deși a trecut un an de la preluarea mandatului de către Costel Alexe, și deși am avut amendamente la buget sau am depus proiecte de hotărâre în acest sens, în prezent nu s-a schimbat în mod pozitiv digitalizarea serviciilor publice.