În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 99 de cazuri noi de coronavirus, în creştere faţă de raportarea din ziua anterioară.
Rata de incidenţă a cazurilor noi cumulată la 14 zile, la nivelul judeţului Iaşi, este de 2,74 la mia de locuitori (faţă de 2,98 ieri).
În municipiul Iaşi, rata de infectare este de 3,34 cazuri la mia de locuitori (faţă de 3,71 ieri).
Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat 53 de externări și 13 internări.
În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 5 decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 1.782.
Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), până vineri, 19 noiembrie, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 70.428 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19.
Potrivit informării date publicităţii de INSP, până jvineri, 19 noiembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.758.068 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). De la începutul pandemiei şi până astăzi, 1.623.419 de pacienţi au fost vindecaţi şi externaţi.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare au fost înregistrate 2.889 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, în scădere faţă de ziua anterioară.
Cele mai multe cazuri noi de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 se înregistrează în Bucureşti (324), Braşov (191), Cluj (163), Constanţa (156), Ilfov (144), Timiş (137), Bihor (132), Arad (117), Mureş (116), Prahova (111) şi Iaşi (99).
În ceea ce priveşte numărul total de cazuri înregistrate de la începutul pandemiei şi până în acest prezent, pe primul loc se află municipiul Bucureşti (299.331), urmat de Cluj (85.988), Timiş (85.277), Ilfov (74.217), Iaşi (70.428), Constanţa (67.620), Braşov (64.840) şi Prahova (62.137). (E.M.)