Deputații se vor întruni joi în ședință plenară

Chişinău, 8 dec. /MOLDPRES/. Parlamentul se va întruni în ședință plenară, joi, 9 decembrie. Biroul permanent al Legislativului a aprobat astăzi ordinea de zi a acesteia, comunică MOLDPRES.

Astfel, mâine deputații vor examina în lectura a doua: proiectul de lege cu privire la investigarea incidentelor și accidentelor în transporturi; două proiecte de ratificare a unor acorduri de împrumut dintre Guvernul Republicii Moldova și BERD; proiectul de modificare a Codului navigației maritime comerciale.

În prima lectură vor fi dezbătute proiectele de modificare a Codului educației și altor acte legislative, inclusiv a Legii privind siguranța traficului rutier și Codului contravențional.

De asemenea, deputații vor examina în prima lectură proiectul de lege privind amnistia în legătură cu aniversarea a 30 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.

Foto: Parlament