Mihai Badea a precizat că prin acest proiect se urmăreşte ca mai mulţi români să se numere printre beneficiarii ajutorului public judiciar.
„Sunt mulţi cetăţeni care, practic, mor cu dreptatea în mână, pentru că nu îşi permit să suporte cheltuielile pe care procesele le presupun şi aici mă refer la taxa judiciară de timbru, onorariile avocaţilor, ale experţilor tehnici judiciari, ale executorilor judecătoreşti, dacă se ajunge până la acea etapă. În România există o ordonanţă de urgenţă care transpune o directivă europeană în acest sens încă din 2008, însă criteriile pentru a beneficia de acest ajutor public judiciar sunt cu mult depăşite. Încercăm astăzi să facem două lucruri şi anume să dublăm aceste praguri şi, în acelaşi timp, să ne asigurăm că rămân actuale în viitor fără a fi necesare alte intervenţii legislative. Propunem ca aceste praguri să nu mai fie fixe, ci să fie determinate ca procente din salariul minim brut pe economie”, a explicat Mihai Badea, la Palatul Parlamentului.
Oana Murariu a adăugat că, în acest moment, legislaţia prevede că persoanele care are un venit sub 300 de lei pe lună sunt scutite de taxe judiciare de timbru.
„Cine mai câştigă sub 300 de lei pe lună? Cineva cu un venit mai ridicat, dar oricum care abia poate să se întreţină şi să îşi ducă traiul de zi cu zi, trebuie să plătească taxe judiciare de timbru, care câteodată sunt într-un cuantum rezonabil, câteodată sunt în cuantumuri foarte ridicate. Pentru a avea acces la Justiţie trebuie să ştii inclusiv să le conteşti şi pentru asta e nevoie de ajutor specializat. Toate ţin de bani. Noi acum, practic, ridicăm aceste praguri ca mai mulţi oameni să poată să se adreseze Justiţiei. (…) În loc de 300 de lei, calculele noastre, conform formulei din proiect, ar rezulta o dublare pentru scutire de taxă, adică în jur de 600 de lei”, a afirmat Murariu.
Potrivit lui Mihai Badea, şi persoanele care câştigă între 600 de lei şi 1.200 de lei vor fi eligibile pentru o decontare de 50% din cheltuielile judiciare de către stat. AGERPRES