Un proeict pentru creşterea siguranţei pacienţilor internaţi în spitale va fi derulat în județul Cluj, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene. Proiectul are o valoare de 6 milioane de euro.
Contractul de finanţare a proiectului, numit “Creşterea siguranţei pacienţilor spitalelor din municipiul Cluj-Napoca ce utilizează fluide medicale”, a fost semnat joi de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu.
“Scopul proiectului este acela de a creşte siguranţa persoanelor internate în Spitalul de Recuperare şi în cel de Boli Infecţioase, instituţii medicale din subordinea forului administrativ judeţean, prin extinderea, reabilitarea şi modernizarea infrastructurii instalaţiilor electrice, de fluide medicale şi de ventilare şi tratare a aerului, precum şi instalarea de sisteme de detectare, semnalizare şi alarmare la incendii”, a precizat CJ Cluj, într-un comunicat.
În cadrul proiectului, la Spitalul Clinic de Recuperare va fi instalat un sistem de detecţie şi semnalizare la incendiu și unul de detecţie şi semnalizare oxigen.
De asemenea, va fi creată o nouă infrastructură electrică pentru un corp al spitalului, una de ventilare şi tratare a aerului la un etaj şi o infrastructură nouă de fluide medicale la etajele 1, 2, 5 şi 6 ale corpului A.
În privinţa Spitalului Clinic de Boli Infecţioase, operaţiunile constau în extinderea unui sistem de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu şi realizarea unuia nou în zona SAS-urilor (zonă tampon), precum şi amenajarea unui sistem de ventilare mecanică, filtrare şi tratare a aerului.
Proiectul este finanțat prin Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, Axa Prioritară 9 “Protejarea sănătăţii populaţiei în contextul pandemiei cauzate de Covid-19”.
(sursa:www.360medical.ro)