ŞI GRIJĂ AI SĂ-ŞI DEA SEAMA ŞI EI

A pogorât şi Duhul Sfânt asupra noastră, oferindu-ne taina lucrurilor neînţelese şi neştiute. Poate acum ne vom da seama de ceea ce nu reuşim să învăţăm, de ceea ce nu reuşim să prindem, chiar dacă sârguinţa noastră nu poate fi ignorată, nu poate fi trecută cu vederea. Bănuiala că suntem proşti, că nu ne ajută capul, că facem rău fără voia noastră, dominată de buna credinţă creştină, rămâne partea umbrită a unei posibile explicaţii, ce ar putea să ne salveze, după aceleaşi principii după care operează Duhul Sfânt.

Trimiterea Duhului Sfânt peste ucenicii săi o vestise mai demult Mântuitorul: „Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care Tatăl Îl va trimite întru numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte de toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14.26)”. Într-adevăr, când Duhul Sfânt S-a pogorât peste Apostoli, aceştia au devenit „preaînţelepţi”, fiind umpluţi „de lumina, râvna şi toate haruriledumnezeieşti”.

Iată Calea! Este singura pe care nu am încercat-o în viaţa de zi cu zi, cu „apostolii noştri”, aleşi să ne arate drumul pe care să mergem înspre lumină, înspre fericire, înspre viaţa mai bună. Problema este pe cât de simplă pe atât de complicată. Simplă prin simplitatea procesului în sine. Se coboară Duhul Sfânt asupra acestor şi, instantaneu, ei devin înţelepţi, atotştiutori chiar dacă până atunci erau simpli ciobani sau ţărani, ştiind doar să cultive pământul sau să alerge prin deşert. Uite aşa, vor vorbi limbi străine, neînţelese de ei până atunci, uite aşa, vor fi în stare să ne arate nu numai calea cea dreaptă, dar vor fi tot timpul în faţa noastră, pentru a nu ne lăsa să cădem în greşeală.

Partea complicată  a problemei este că nu ştim unde se află acest Duh Sfânt sau dacă bănuim noi că el vine doar din Ceruri, ce anume îi poate declanşa mecanismele, astfel încât să şi funcţioneze în direcţia dorită de noi. Este adevărat, de 1980 de ani, în fiecare an, la cincizeci de zile de la Învierea lui Iisus Hristos, acest Duh Sfânt tot coboară, fără însă a ne atinge fundamental. Ori noi suntem prea proşti ca să ne mai poată salva chiar li Duhul Sfânt, ori ceva nu funcţionează în toată această aşteptare.

O deşteptare peste noapte nu a mai fost înregistrată de 1980 de ani, atunci când cei 12 apostoli aleşi de Iisus Hristos au fost înzestraţi cu puteri nemaiîntâlnite: „Spre mirarea multor oameni aflaţi în Ierusalim, cei doisprezece au început să facă cunoscută învăţătura Mântuitorului către neamuri, în diferite limbi, deşi aceşti ucenici erau ştiuţi de mulţi dintre cei prezenţi ca fiind evrei simpli, în nici un caz preocupaţi de învăţarea limbilor străine.”

Ce ar trebui să facă politicienii noştri să beneficieze de acest dar divin, să devină şi ei peste noapte Înţelepţii de serviciu ai naţiunii? Nu cred că această exprimare abruptă să fie un motiv de supărare pentru cei care au primit în dar (cred ei) încrederea poporului, de care dispun după cum consideră ei de cuviinţă că ar trebui să o folosească. Lipsa de responsabilitate, vizibilă în urma faptelor de până acum a aleşilor, poate fi şi singură o motivaţie serioasă şi credibilă spre o astfel de aşteptare salvatoare, pogorârea Duhului Sfânt asupra aleşilor. Să primească şi ei de la Dumnezeu cea ce nu au reuşit să adune cu forţe proprii. Nu cred că poporul s-ar simţi vitregit, de o astfel de alegere, atâta timp cât de-abia atunci va fi beneficiarul direct a unor decizii care să-i privească şi pe ei cu prioritate! Să fie aceasta, de fapt, singura soluţie? Să fim răbdători şi mai ales rugători la cer ca să se întâmple această minune?

Fă Doamne ca să se întâmple, măcar cu titlu experimental! Dă-le mintea cea de pe urmă şi grijă ai să-şi dea seama şi ei!

ADI CRISTI