TABLOU CU BALCOANELE CIURUITE

 

Primăvara îmi iese în cale

cum îți mai poate ieși steaua de pe bolta cerească

atunci când împiedicat fiind

îți apare cerul deschis ca un evantai

 

Cântecul străin mă ridică de la masa de scris

și mă duce la fereastra prin fața căreia

trece doar pala de vânt

și tancurile rătăcite pe străzi singuratice

 

Vine un dor nebun de liniște

de o altfel de liniște

dintre acelea ne fracturate

o liniște pașnică și încremenită

cu balcoanele întregi,

păstrate în fotografiile de album

și mai puțin în privirea curgătoare la vale

 

Se vede cum inima îmi tresare

spaima din mine mă știe deja pe de rost

cum la rându-mi îmi știu

poemele scrise înainte

poemele pentru care mi-am descoperit numele

cum din când în când îmi descopăr capul

de sub șapcă,

de sub pălăria cu panglici mov

sau albe.

 

ADI CRISTI