Primăvara îmi iese în cale
cum îți mai poate ieși steaua de pe bolta cerească
atunci când împiedicat fiind
îți apare cerul deschis ca un evantai
Cântecul străin mă ridică de la masa de scris
și mă duce la fereastra prin fața căreia
trece doar pala de vânt
și tancurile rătăcite pe străzi singuratice
Vine un dor nebun de liniște
de o altfel de liniște
dintre acelea ne fracturate
o liniște pașnică și încremenită
cu balcoanele întregi,
păstrate în fotografiile de album
și mai puțin în privirea curgătoare la vale
Se vede cum inima îmi tresare
spaima din mine mă știe deja pe de rost
cum la rându-mi îmi știu
poemele scrise înainte
poemele pentru care mi-am descoperit numele
cum din când în când îmi descopăr capul
de sub șapcă,
de sub pălăria cu panglici mov
sau albe.
ADI CRISTI