Marcus are doar 6 ani și a trecut până acum printr-o operație pe creier, tratament cu citostatice, radioterapie. Un coșmar care durează de 8 luni de zile, atât pentru el cât și pentru familia sa.
Totul a început anul trecut în septembrie. Marcus avea dureri de cap tot mai dese asociate cu greață și vărsături. În urma unor investigații medicale, părinții au primit vestea-șoc: fiul lor are cancer cerebral.
După ce i s-a făcut rău, l-am dus la un control medical la Chișinău. Medicii ne-au spus că are tumoră la cap și trebuie operat de urgență. L-au internat imediat. I-au făcut analize necesare înaintea unei intervenții chirurgicale, iar 7 zile mai târziu i-au îndepărtat tumora. După operație, când au venit rezultatele de laborator am avut un nou șoc, a picat efectiv cerul pe noi: Marcus a fost diagnosticat cu cancer medulodlastom. E groaznic să te simți neputincios, să vezi cum copilul tău suferă, iar tu nu poți să faci nimic. În primele două luni de la operație Marcus nu a putut nici măcar să se dea jos din pat, nu putea merge, iar medicii din Chișinău nu i-au dat nicio șansă la viață! Atunci am decis să-i căutăm salvarea peste hotare, ne-a povestit tatăl băiețelului.
Mihai și Maia Cebotari (37, respectiv 34 de ani) sunt oameni simpli de la țară, au trei copii și trăiesc din munca câmpului. Familia Cebotari ducea o viața simplă, dar liniștită într-o comună din raionul Soroca, Republica Moldova, asta până să se îmbolnăvească fiul lor mijlociu. După ce a primit verdictul crunt al medicilor, Mihai a scris mai multor clinici din străinătate, în speranța că Marcus va putea fi totuși salvat. O clinică din Turcia le-a adus din nou speranța în gânduri. După ce au analizat documentele trimise online de tatăl băiatului, medicii turci au decis să-l primească pe Marcus la tratament. Un nou șoc a venit imediat după ce cazul lui Marcus a fost acceptat. Costul tratamentului care îl poate salva depășea 62.000 de euro.
Am vorbit cu soția, am vândut tot, animale, ce mai aveam pe lângă gospodărie. Am lăsat ceilalți doi copii în grija bunicilor și am venit în Turcia pe 11 noiembrie. A început imediat chimioterapia și radioterapia, iar 7 luni mai târziu metastazele au dispărut. Medicii ne-au avertizat însă că există pericolul de recidivă, așa că trebuie să continuam tratamentul, ne-a povestit Mihai.
Noi locuim la țară, nu avem un loc de muncă stabil și nu avem mulți bani, trăim cu ce producem în grădină, abia ne întreținem familia. Atunci am deschis un cont bancar și oamenii ne-au ajutat să strângem suma necesară. Tratamentul a inclus radioterapie și chimioterapie, iar metastazele au dispărut. Din păcate, au rămas niște celule canceroase și există risc de recidivă. Acum, Marcus trebuie să facă încă o rundă de chimioterapie, dar suma este de 55.800 de euro, pe care nu avem cum să-i strângem, ne-a spus, la rândul ei, mama băiețelului, Maia.
Noi avem mai mulți prieteni în România, unii au fost, din păcate, și ei aici la tratament. Așa am aflat de Asociația Salvează o inimă. Mi-au spus că domnul Vlad Plăcintă se ocupă așa de cazuri încât nu lasă pe nimeni la greu. Noi sperăm din tot sufletul să reușim să strângem toți banii pentru a ne salva copilul! Mă întreabă mereu când mergem acasă! Îl amăgesc spunându-i că mai trebuie și stam doar un pic! Îi e foarte dor și de frățiorii lui, pe care nu i-a văzut de 8 luni de când suntem aici în Turcia!, ne-a mărturisit Mihai.
Tot de atâtea luni, nici părinții nu și-au văzut cei doi copii rămași acasă în Republica Moldova! Maxim are 15 ani, iar Melisa doar 4. Vorbesc zilnic la telefon și îi roagă să se întoarcă acasă împreună cu frățiorul lor de care le este tare dor. Părinții nu știu însă ce să le mai spună, încercând din răsputeri să își ascundă teama și lacrimile.
Orice donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă” este o șansă în plus la viață pentru acest băiețel. Orice sumă îi poate schimba destinul!
Pentru donații:
Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca Transilvania Botoșani
Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele Marcus Cebotari!