Chişinău, 27 iul. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit marți cu locuitorii satului Sireți din raionul Strășeni, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.
Șefa statului a menționat că Sireți este una dintre cele 492 de comunități care vor beneficia de finanțare în cadrul programului „Satul European” – 10 milioane de lei vor fi alocați pentru realizarea proiectului de extindere a sistemului de canalizare din localitate.
Președintele Maia Sandu a discutat cu oamenii și despre soluțiile la care se lucrează pentru a face față provocărilor cu care se confruntă țara noastră – creșterea prețurilor, criza energetică, seceta și războiul din Ucraina. Șefa statului a menționat că Guvernul caută căi pentru a sprijini cetățenii și producătorii în această perioadă complicată, inclusiv în sezonul rece care se apropie.
„Pe final de discuție, le-am spus oamenilor că, pentru a rezolva problemele economice și sociale, avem nevoie de solidaritate – doar împreună vom reuși să trecem peste greutăți”, a menționat Maia Sandu.