Potrivit unui comunicat al organizaţiei transmis joi AGERPRES, 52% dintre elevii consultaţi provin din mediul rural, 19% din urbanul mic şi 29% din urbanul mare.
Astfel, şase din zece elevi nu sunt de acord cu probă scrisă, prevăzută în proiectul Legii învăţământului preuniversitar, la Limba română, Matematică, Ştiinţe, Istoria şi Geografia României şi Europei şi la Ştiinţele socio-umane. Totodată, şapte din zece copii vor ca proba de specialitate a profilului studiat la liceu să rămână obligatorie, arată un sondaj realizat de Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România.
Cei mai mulţi dintre elevi cred că digitalizarea ar trebui să fie prioritatea numărul unu în educaţie şi ar vrea ca la disciplina „Educaţie pentru Viaţă” să li se predea, în primul rând, educaţie pentru sănătate, educaţie financiară şi educaţie de mediu.
Totodată, şase din zece elevi (59%) nu sunt de acord ca mediile din clasele V-VIII să nu mai fie luate în considerare pentru admiterea la liceu. Peste o treime (35%) sunt de acord ca mediile să fie scoase din procesul de admitere, iar 6% au preferat să nu răspundă la întrebare.
În privinţa admiterii la colegiile naţionale, cei mai mulţi dintre elevii care şi-au exprimat opinia (44%) spun că, în cazul în care acestea îşi vor organiza propriile examene, copiii din mediile dezavantajate vor avea mai puţine şanse să intre, în timp ce 37% consideră că vor avea aceleaşi şanse.
„Consider că organizarea admiterii de către colegiile naţionale ar favoriza elevii care deja învaţă în aceste şcoli, astfel că i-ar descuraja pe restul copiilor. Ar trebui să avem cu toţii şanse egale”, a declarat Nicoleta Maxim, elevă în clasa a VIII-a şi membră a Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România.
Conform consultării realizate de organizaţie, 50% dintre elevi au mai spus că ar trebui să poată exista clase/grupe de excelenţă nu doar în colegiile naţionale, ci şi în alte unităţi de învăţământ liceal.
De asemenea, jumătate dintre elevi (48%) nu sunt de acord cu eliminarea filierelor teoretică şi vocaţională din liceele profesionale. Doar un sfert dintre elevi (24%) sunt de acord cu eliminarea acestor filiere, iar restul (28%) n-au avut nicio opinie în acest sens.
În ceea ce priveşte priorităţile care ar trebui să se regăsească în Legea învăţământului preuniversitar, elevii au pus pe primul loc digitalizarea, urmată de educaţia remedială şi sprijinul pentru teme. A treia prioritate este acordarea unei mese calde la şcoală pentru toţi elevii. Alte măsuri cu care elevii sunt de acord într-o mare măsură sunt creşterea burselor şi formarea cadrelor didactice.
Întrebaţi în ce măsură bursele prevăzute în proiectul de lege încurajează performanţele în rândul tuturor elevilor, 41% au declarat că nivelul acestora e acoperitor în acest sens, în timp ce 35% au apreciat că trebuie suplimentate toate bursele, 7% au spus că trebuie suplimentate bursele de excelenţă şi de performanţă, iar 13% au pledat pentru suplimentarea burselor sociale şi profesionale.
La disciplina „Educaţie pentru viaţă”, modulele cele mai dorite la clasă de către elevi sunt: educaţia financiară (71%); educaţia pentru sănătate (69%); oratorie şi dezvoltare personală (55 %); educaţie pentru mediu (50%); educaţie juridică (48%);
gândirea critică (45%); egalitatea de gen (45%); securitatea cibernetică (42%).
Mai mult de trei sferturi (77%) dintre elevii consultaţi de World Vision România vor ca educaţia sexuală să fie predată obligatoriu, adaptat vârstei lor. 18% dintr elevi nu vor să le fie predată educaţia sexuală, iar 5% nu şi-au exprimat părerea.
Potrivit World Vision, 85% dintre elevi sunt interesaţi de dezbaterea publică referitoare la Legile Educaţiei. În plus, 79% dintre aceştia consideră că vocea lor contează pentru autorităţile statului în elaborarea acestor acte normative. AGERPRES