MOLDPRES/. Prim-ministrul Natalia Gavrilița a participat ieri la București, alături de omologul său român, Nicolae Ionel Ciucă, la Forumul Moldova – România: Capital Bridges 2022. Evenimentul de promovare a piețelor de capital de pe cele două maluri ale Prutului a reunit oficiali guvernamentali din ambele țări, reprezentanți ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Băncii Mondiale și Băncii Europene de Investiții (BEI), a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Executivului.
La inaugurarea forumului, Natalia Gavrilița a subliniat că Republica Moldova este deschisă pentru toți cei care doresc să exploreze oportunitățile de afaceri din țara noastră, iar Guvernul de la Chișinău rămâne deplin angajat în asigurarea unui parteneriat durabil între sectorul public și cel privat, în scopul susţinerii mediului de afaceri, atragerii investiţiilor şi dezvoltării social-economice a Moldovei.
„Rolul statului este să faciliteze activitatea economică, iată de ce ne axăm pe îmbunătățirea climatului investițional și a cadrului legal și suntem interesați, în acest sens, de propunerile dumneavoastră. Evenimentul de astăzi este despre construirea de punți – punți între țara mea și investitorii străini, între afacerile moldovenești și cele internaționale, între companiile moldovenești, piețele de capital românești și alte piețe cheie de capital din Europa și nu numai. Încă de la preluarea mandatului, construirea acestor punți a fost o prioritate a Guvernului”, a spus Natalia Gavrilița.
Totodată, prim-ministrul a menționat că obiectivul de bază rămâne integrarea Republicii Moldova în UE, iar țara noastră și-a făcut ireversibil alegerea de a face parte din lumea liberă. „Cel mai important pod pe care am reușit să-l construim este noul nivel al relației noastre cu UE, după ce ni s-a acordat statutul de candidat. Fiind aleși pentru a restabili statul de drept, a încuraja dezvoltarea economică și a deschide calea către prosperitate, considerăm integrarea europeană ca fiind busola care ne va ajuta să îndeplinim aceste așteptări ale cetățenilor noștri și ale companiilor care desfășoară afaceri în țara noastră”, a menționat Natalia Gavrilița.
Prim-ministrul a accentuat că agenda de transformare este una consistentă, iar autoritățile depun efort pentru simplificarea în continuare a sistemului de impozitare, reducerea birocrației și accelerarea transformării digitale. De asemenea, potrivit prim-ministrului, în pofida crizelor generate de războiul din Ucraina, a lanțurilor de aprovizionare întrerupte, a inflației și incertitudinilor legate de securitatea energetică, țara noastră are o bază macroeconomică solidă – piața de muncă reflectă tendințe pozitive, se atestă o scădere a datoriei publice, iar în anul 2021 PIB-ul a crescut cu 13,9%, mai mult decât în orice țară din Europa.
Șefa Executivului a vorbit și despre sectorul bancar din țara noastră, oportunitățile create în domenii precum IT, comerțul electronic și industria auto. În același timp, prim-ministrul a subliniat că autoritățile rămân concentrate pe dezvoltarea pieței interne de capital, lansarea de noi instrumente financiare și facilitarea accesului la piețele financiare internaționale, precizând în context importanța suportului și expertizei Bursei de Valori din București și Autorității române de Supraveghere Financiară. „Avem nevoie de o piață de capital mai activă și de investiții internaționale și am dori să învățăm de la partenerii noștri români. Piața de capital din România este ca o poartă pentru accesul afacerilor moldovenești la finanțări prin acțiuni și obligațiuni, iar Bursa de Valori și-a dovedit clar potențialul de a deveni un hub financiar regional, inclusiv pentru companiile moldovenești care caută capital de creștere”, a opinat Natalia Gavrilița.
La final, șefa Executivului a spus că, ținând cont de piața internă mică, accentul este pus pe construirea unei economii deschise, inovatoare, care va servi și ca platformă de export pentru investitori. „Știm că, pentru unele companii, piața moldovenească poate părea prea mică pentru a justifica o investiție. Însă, atunci când intenționați să optați pentru Moldova, gândiți-vă la ea nu doar ca la o piață de mai puțin de 3 milioane, ci mai degrabă ca la un punct de acces către o piață combinată de peste 20 de milioane de potențiali clienți”, a menționat prim-ministrul.
La rândul său, premierul român Nicolae Ionel Ciucă s-a referit la oportunitățile de bunăstare pentru cetățenii moldoveni, oferite de statutul de țară candidat și a dat asigurări că R. Moldova va primi în continuare tot sprijinul necesar din partea României, pentru a-și îndeplini angajamentele față de UE.
„Împărtășim valori culturale și spirituale puternice, dar putem și trebuie să facem mai mult pentru a dezvolta legăturile dintre noi. Actualul context geopolitic și economic este plin de provocări și cauzează probleme reale mediului de afaceri, iată de ce trebuie să găsim soluții viabile, să fortificăm relațiile de cooperare dintre piețele de capital. De asemenea, suntem gata să sprijinim firmele care caută acces la finanțare pe burse, iar succesul Bursei noastre de Valori poate fi împărtășit pentru a construi punți de capital eficiente dintre cele două economii. Ne dorim să contribuim și în continuare la dezvoltarea economică a Republicii Moldova”, a spus premierul român.