Potrivit MS, în ultima săptămână, în România, nu au fost confirmate noi cazuri de variola maimuţei.
„INSP ne-a informat că a fost administrată prima doză de vaccin împotriva variolei maimuţei. Este vorba despre contactul unui pacient diagnosticat cu această boală”, afirmă MS.
Până în prezent, în România au fost diagnosticate cu variola maimuţei 40 de persoane.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, desfăşurat în format hibrid, a adoptat, joi, hotărârea privind transmiterea solicitării de asistenţă internaţională, prin Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, pentru accesarea dozelor de medicamente necesare tratării unui număr de aproximativ 150 de pacienţi infectaţi cu virusul variola maimuţei.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă va dispune măsurile necesare în vederea activării Mecanismului European de Protecţie Civilă în scopul identificării posibilităţilor de sprijin.
Şedinţa CNSU a avut loc ca urmare a adresei transmise de Ministerul Sănătăţii şi în contextul declarării de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în data de 23 iulie 2022, a focarului de variola maimuţei ca urgenţă de sănătate publică de interes internaţional, precizează Guvernul. AGERPRES