Urgenţa nu e un lucru simplu şi nu se rezumă numai la resuscitare, este o specialitate foarte complexă

buton pause

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:Play

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat, a declarat joi seara, în deschiderea primului Congresul Naţional cu participare Internaţională de Medicină de Urgenţă pentru Voluntari, Studenţi şi Tineri Medici de la Târgu Mureş, că urgenţa nu e un lucru simplu şi nu se rezumă doar la resuscitare, ci este o specialitate foarte complexă, care câştigă tot mai mult teren în lume.

„Urgenţele nu se programează, oriunde eşti poţi să te confrunţi cu ele, în spital, în stradă. (…) Urgenţa nu e un lucru simplu şi urgenţa nu se rezumă la resuscitare numai, este o specialitate foarte complexă. Este o specialitate care în lume este de 40 ani recunoscută ca specialitate de sine stătătoare. Vorbim de Marea Britanie în Europa, care e deschizătoare de drumuri, SUA, urmată de alte ţări. Acum sunt aproximativ 20 de ţări care au specialitatea de medicină de urgenţă recunoscută ca o specialitate de bază şi numărul lor e în creştere. România a fost printre primele ţări care au recunoscut specialitatea de medicină de urgenţă. (…) Asistăm la un început în care voi, studenţii care sunteţi astăzi, care sunteţi voluntari, aţi avut ideea să faceţi acest congres. Acum v-aţi asumat această responsabilitate, să o duceţi mai departe! Să aduceţi şi alţi studenţi şi alţi colegi să vină să vadă ce faceţi şi să faceţi schimb de experienţă”, a declarat Raed Arafat.

Şeful DSU a arătat că urgenţa este aproape unica specialitate care „se uită la un bolnav de la cap la picioare”, ceea ce e foarte important, întrucât viitorii specialişti în medicina de urgenţă devin indispensabili.

„Urgenţa este aproape unica specialitate care se uită la un bolnav de la cap la picioare, în rest, luaţi toate specialităţile şi vedeţi că unul se uită la ochi – şi încet, încet o să avem unul care se uită la ochiul stâng şi altul la ochiul drept -, unul se uită la mâini, altul la oasele picioarelor, altul se uită la cord, altul operează numai stomacul, altul numai plămâni. Şi a rămas o singură specialitate aproape care, de când vine bolnavul, dacă eşti bine pregătit, îl iei din cap până în picioare şi te uiţi la el de sus până jos. Asta înseamnă un lucru foarte important. Deveniţi încet-încet indispensabili într-o astfel de specialitate. Spitalele mici nu au chirurgi, nu au anumite specialităţi şi toţi caută medici de urgenţă în compartimentele de primiri urgenţe care să primească bolnavul, să îl stabilizeze şi să îl transfere cât mai repede. Şi niciun medic nu vrea să se confrunte cu urgenţele. Ieri am primit adresă de la un spital că având în vedere că ‘nu avem cutare şi cutare, rugăm ambulanţele să ne ocolească’. Şi e spital de oraş, şi e imposibil ca ambulanţele să îi ocolească, fiindcă sunt într-o zonă cu accidente, e o populaţie mare şi nu poţi să pui fiecare bolnav în ambulanţă să fugi cu el în capitala de judeţ sau la Bucureşti”, a subliniat şeful DSU.

Baza sistemului de urgenţă, a spus Arafat, este voluntariatul care a început la Târgu Mureş în anii ’90, cu ceea ce a devenit SMURD.

„Am început SMURD şi tot acest sistem prin voluntariat. În primii ani toată activitatea noastră era integral voluntară. Sunt oameni care au lucrat ani de zile fără să ia salarii. Asta a însemnat foarte mult, să vezi cum se poate naşte ceva fără interese financiare, fără să spună cineva ‘nu fac dacă nu primesc'”, a afirmat dr. Raed Arafat, care a precizat că, din cauza unor concepţii greşite, Mureşul a fost deja depăşit de Cluj şi Sibiu, care încurajează studenţii medicinişti să facă gărzi pe ambulanţe.

Primul Congresul Naţional cu participare Internaţională de Medicină de Urgenţă pentru Voluntari, Studenţi şi Tineri Medici de la Târgu Mureş a fost iniţiat de Organizaţia Studenţească de Medicină de Urgenţă, cu sprijinul Fundaţiei pentru SMURD şi UPU-SMURD Târgu Mureş, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie Târgu Mureş.

Congresul are ca misiune întrunirea voluntarilor din cadrul Serviciilor de Urgenţă, a studenţilor medicinişti şi a tinerilor medici din ţară şi străinătate într-un cadru ştiinţifico-academic.

„Congresul va avea loc în Târgu Mureş, oraş în care dr. Raed Arafat a înfiinţat prima cameră de primiri urgenţe din România şi a pus fundamentele unei reţele de salvare fără precedent, pe care a extins-o apoi la nivel naţional. Această manifestare ştiinţifică de amploare oferă noi perspective prin îmbinarea anilor de experienţă a liderilor în domeniu cu cele mai noi protocoale şi direcţii menite să asigure un act medical eficient, fiind prima manifestare ştiinţifică cu specific de Medicină de Urgenţă ce îşi asumă ca scop primordial implicarea şi pregătirea voluntarilor din cadrul serviciilor UPU-SMURD, a Serviciilor de Ambulanţă precum şi a studenţilor medicinişti la nivel naţional, ce au aceeaşi arie de interes, şi anume, Medicina de Urgenţă”, au arătat organizatorii.

Pe parcursul celor trei zile ale congresului, voluntarii şi studenţii vor avea şansa de a participa la sesiuni ştiinţifice care se vor concentra pe subiecte actuale în practica curentă, care vor fi jurizate de cadre didactice de la universităţi de medicină din ţară. AGERPRES/