Sri Lanka: Şcoli închise din cauza aerului poluat adus de o furtună ciclonică din India

Şcolile au fost închise în Sri Lanka, vineri, ca urmare a nivelurilor ridicate de poluare atmosferică în contextul trecerii prin apropierea ţării a unei furtuni ciclonice, însoţită de vânturi puternice şi ploi, care se îndreaptă, potrivit prognozelor, spre India, unde va atinge coasta de sud-est la miezului nopţii, transmite Reuters.

Autorităţile au desfăşurat aproximativ 400 de forţe de intervenţie în caz de dezastru în statul indian Tamil Nadu, îndemnând populaţia să se aprovizioneze cu produse esenţiale şi să fie pregătită să se mute în adăposturi odată cu apropierea ciclonului Mandous.

Cerul s-a înnorat şi au căzut ploi pe alocuri în capitala comercială Colombo din Sri Lanka şi alte oraşe în timp ce ciclonul a adus în această ţară poluarea din India vecină. Autorităţile sanitare au recomandat ca persoanele vârstnice şi copiii să nu părăsească spaţiile interioare.

Departamentul de Meteorologie din India (IMD) a indicat că furtuna Mandous a slăbit din intensitate fiind retrogradată de la categoria severă anterioară, însă a avertizat că valuri de aproximativ 0,5 metri este posibil să inunde zonele costiere joase din nordul Tamil Nadu şi regiunea vecină Puducherry odată ce ciclonul va atinge zona de uscat.

Ploi intense până la deosebit de abundente sunt prognozate pentru acele zone, dar şi spre nord, de-a lungul zonelor de ţărm ale statului Andhra Pradesh, a precizat IMD, avertizând că ar putea fi înregistrate daune în comunităţile costiere.

Pe măsură ce ciclonul se îndepărtează de Sri Lanka, calitatea aerului din această ţară este posibil să se îmbunătăţească vineri şi sâmbătă, a declarat într-un comunicat Organizaţia naţională de cercetare în construcţii (NBRO). AGERPRES