Un incendiu a cuprins marţi un submarin rusesc cu propulsie nucleară, aflat în lucrări de reparaţie pe şantierul naval din Severodvinsk, în regiunea Arhanghelsk, relatează Russia Today, în pagina electronică.Incendiul a izbucnit în timp ce sudorii lucrau la submarinul K-266 Oriol, a declarat o sursă pentru RIA Novosti. Acesta face parte din Flota Nordului şi a fost dat în folosinţă în decembrie 1992. Submarinul a fost transportat la şantier în noiembrie 2013 pentru verificări şi reparaţii care ar urma să dureze până în 2016.Potrivit unei surse citate de agenţia Tass, la bordul submarinului nu se afla muniţie, iar reactorul nuclear fusese oprit înainte de izbucnirea incendiului.Compania United Shipbuilding Corporation a confirmat incidentul, adăugând că nimeni nu a fost rănit. „Nu mai arde nimic în acest moment, dar este fum gros”, a declarat o sursă citată de Tass.Un incendiu similar s-a produs în Rusia în decembrie 2011, când un submarin K-84 Ekaterinburg din clasa Delta-IV a luat foc în timpul lucrărilor de sudură pe un şantier naval. Incendiul, care a durat 20 de ore, a provocat rănirea a nouă persoane care au inhalat fum toxic şi pagube de milioane de dolari.