Chişinău, 17 ian. /MOLDPRES/. Procurorii anticorupție în comun cu structurile de forță din România efectuează astăzi percheziții în mai multe posturi vamale de pe ambele părți ale hotarului într-un dosar de corupție privind tranzitarea unor puncte de frontieră, transmite MOLDPRES.
Potrivit Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI, acțiunea se desfășoară în cadrul unei operațiuni internaționale inițiate în comun cu Direcția Națională Anticorupție și Direcția Generală Anticorupție a MAI din România.
Acțiunile de urmărire penală au loc în cadrul unei cauze ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție în legătură cu tranzitarea unor puncte de trecere a hotarului. Investigațiile comune au fost efectuate pe parcursul a mai mult de un an de zile, fiind documentați angajați ai Serviciului Vamal și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Foto simbol