O nouă reprezentație a spectacolului „Éram și Éra”

O nouă reprezentație a spectacolului „Éram și Éra” are loc Sâmbătă, 4 februarie 2023, ora 19.00, în Sala Mare de Spectacole ,,Radu Beligan”.

„Jocul și povestea sunt soț și soție. Se iubesc și se chinuie între ei și se ajută între ei și se…între ei. Verb. Cuvântul care lipsește e verb. Soții se verb între ei de când lumea.” (Defecte Perfecte)

Spectacolul „Éram și Éra” în regia lui Ovidiu Ivan, este o adaptare la comedia „Zăpezile de altădată” de Dumitru Solomon. Un spectacol despre dragoste lipsit de problemele dragostei, despre căsătorie, sau ce-o mai fi însemnând și asta. El IT-ist, Ea librar. Căsătoriți. Comedie?

Poate fi „Mame, vecini, crize, tact, ai pus capac!”  sau „Ce ne facem cu noi?”, poate fi „Noi așa ne-am cunoscut” sau „Airhug-ul relației noastre”, musai „După un caz real!”.

Un spectacol ce ne amintește că știm despre iubire cam câte știm despre geografia planetei Jupiter sau despre sistemul de răcire al motorului unui Ferrari. În India sunt tot atâția Mesia câte feluri de brânză sunt în Franța și tipuri de Iubiri în lume. Ne amintește cât de importantă este matricea pe care construim o relație, apoi de metarfozele ei, pentru că o relație se schimbă la fel cum se schimbă vremea în Irlanda în cursul unei după-amiezi: permanent, surprinzător, rapid.

Dacă simțiți că sistemul imunitar al relației voastre este slăbit, „Éram și Éra” vă arătă cum să vă fortificați relația în 5 pași. Dacă doar flirtați unul cu celălalt, o să vă facă să depășiți măsura, iar dacă sunteți singuri, o să vă facă să doriți să vă îndrăgostiți. Nu contează că abia v-ați cunoscut sau împărțiți doar un sac de dormit sau trăiți într-un parteneriat domestic sau ați ajuns la nunta de hârtie, lână, lut sau ametist sau doar aveți o frumoasă poză împreună, e potrivit.

***

Într-o zi un rinocer stătea pe o bancă. Acum era bine. “Sunt proaspăt lipit” își spunea. Ca o zgardă argintie îi stătea lipiciul uscat.
“Înainte nu eram cu capul pe umeri?”
Și-apoi, deodată
Apăru o fată
În palme l-a luat
Era cu un ochi loial și unul lăcrimat
Întors peste umăr o priveam
Și oricât de mult îmi doream
Să redevină viitoare
Eram devenit depărtare
Rinocerul nostru, văzându-și de lungul cornului, își zise atunci cu ochii cruciș “Parcă e mai potrivit acest corn ușor tocit”

Distribuția: Cezara Fantu, Codrin Dănilă.
Regia: Ovidiu Ivan.
Scenografia: Titus Ivan.
Concept grafic: George Ivan