Lumina Sfântă purtată prin centrul vechi al Ierusalimului, o tradiţie de aproape 2.000 de ani

De aproape 2.000 de ani, una dintre cele mai mari minuni sărbătorite de creştinii ortodocşi este aprinderea miraculoasă a Sfintei Lumini în mormântul Mântuitorului Iisus Hristos, în Sâmbăta Mare, la prânz, urmată de procesiunea prin centrul vechi al Ierusalimului.Sfânta Lumină se aprinde în fiecare an la Ierusalim, în mormântul lui Iisus, mărturisind locul Învierii Mântuitorului.În toată săptămâna Sfintelor Pătimiri, la Ierusalim, la fel ca în toată Biserica Ortodoxă, se fac rugăciuni după rânduială, mii de pelerini participând la numeroasele procesiuni sfinte.Una dintre cele mai importante este cea din Joia Mare, când s-a făcut spălarea picioarelor – în amintirea lui Iisus, care a spălat picioarele ucenicilor săi după Cina cea de Taină – pe Muntele Sionului, în Foişorul cel de Sus, acesta fiind astăzi loc de pelerinaj. Vineri seară are loc slujba Prohodului, în cadrul căreia credincioşii ocolesc Sfântul Mormânt de trei ori, alături de clerul ortodox, în fruntea căruia se află patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea.Sâmbătă dimineaţă, după slujba Prohodului, toate luminile şi toate candelele din Sfântul Mormânt şi din toată biserica se sting, se aşează vată curată pe piatra de deasupra Sfântului Mormânt, apoi se pecetluieşte uşa mormântului în faţa clerului şi a întregii mulţimi cu două panglici de pânză albă, cu peceţi din ceară la capete, aşezate încrucişat.Din acest moment, poliţiştii israelieni păzesc Sfântul Mormânt cu stricteţe, pentru ca nimeni să nu se mai poată apropia de uşa închisă. În biserica devenită neîncăpătoare, vin mii de oameni, din toate colţurile lumii, pentru a vedea minunea.Sâmbătă, la slujba vecerniei, patriarhul Ierusalimului, împreună cu episcopi, preoţi, diaconi şi pelerini, pornesc în procesiune de la Patriarhia Ierusalimului către Biserica Sfântului Mormânt. La ora 14.00, patriarhul Ierusalimului cu tot clerul ortodox ies din altar, precedaţi de 12 steaguri cu însemnări din viaţa Mântuitorului, şi ocolesc Sfântul Mormânt de trei ori, în cântări şi în sunetele clopotelor care se aud în tot oraşul.Patriarhul, îmbrăcat numai în stihar, veşmânt care simbolizează giulgiurile cu care Iisus a fost înfăşurat în groapă, intră în paraclisul Sfântului Mormânt, în timp ce un diacon ţine un potir de aur foarte preţios şi aşteaptă la uşă.La mormânt, patriarhul îngenunchează stând cu capul plecat pe Sfânta Piatră şi face rugăciunea tainică. Totul se petrece în tăcere, toată suflarea aşteptând emoţionată Sfânta Lumină. Numai arabii creştini aleargă prin biserică, bătând din palme, şi, cu voci puternice, roagă pe Dumnezeu în limba lor să vină lumina.Unii pelerini spun că, aşteptând să vină lumina, deodată simţi o adiere lină pe deasupra pietrei Sfântului Mormânt. Apoi, adierea dispare şi pe piatră încep să apară stropi de lumină albă-albăstruie, iar patriarhul Ierusalimului „adună lumina cu mâinile şi o aşează în vasul de aur”. Luând două buchete de lumânari, patriarhul le aprinde, din vas, şi strigă: „Veniţi de primiţi Lumina!”.Apoi, dintr-o dată, toate clopotele sună, patriarhul este ridicat pe mâini de către credincioşi şi purtat prin toată biserica, până la altar, împărţind Sfânta Lumină mulţimii. Apoi, diaconul duce vasul cu lumina în altar, aceasta fiind păstrată până la următorul Paşte. Patriarhul ortodox al Ierusalimului, Teofil al III-lea, împrună cu credincioşii şi cu un sobor de ierarhi şi preoţi înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt, în timp ce se cântă „Lumină lină”.Timotei Aioanei, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, povesteşte evenimentele de la Ierusalim, dar mai ales despre mărturiile privind coborârea luminii sfinte.”În Vi­ne­rea Sfântă, în apropierea Bisericii Sfântului Mormânt, mii de oameni veniţi de departe, din toate colţurile lumii, Îl căutau pe Domnul, în zi­ua răstignirii Sale. Fără să vrei, priveşti alături şi auzi felurite grăiri ale unor oameni pe care n-ai să-i mai întâlneşti vreodată. Am asemănat atmosfera cu aceea prezentată de cartea Fap­te­le Apostolilor, în capitolul al II-lea, la ziua Cincizecimii, când erau «parţi şi mezi, şi elamiţi, şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, în Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu”, spune părintele arhimandrit Timotei Aioanei.El mai arată că, la fel ca şi atunci, în zile de mare praznic, oameni din lumea mare vin în mod special, având cre­dinţa că-l întâlnesc pe Iisus Hristos, care priveşte spre ei cu bu­nă­tate, cum a privit spre mul­ţi­mile care-l înconjurau în vremea sa.Biserica Sfântului Mormânt primeşte în această zi pro­cesiuni ortodoxe, romano-ca­to­lice, copte, armeneşti, ale etio­p­i­enilor şi altele.În Sâmbăta Mare, la prânz, după multe ceasuri de aşteptare, de priveghere şi de ru­gă­ciune, pelerinii devin martorii celei mai mediatizate minuni din Cetatea mântuirii: venirea Sfintei Lumini, mai spune Timotei Aioanei.Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor susţine că mărturiile veacurilor trecute despre venirea Luminii sunt cutremurătoare. De exemplu, Sfântul Narcis, episcop al Ierusalimului la sfârşitul secolului al II-lea, într-o noapte de Sfintele Paşti, după ce s-a terminat untdelemnul din candelele Sfântului Mor­mânt, l-a înlocuit cu apă şi, to­tuşi, spre uimirea mulţimilor, ele au ars în continuare. Mai târ­ziu, în secolul al X-lea, un jurist arab, Ahmed ibn al-Kassa, face una din primele referiri la proprietăţile mira­culoase ale Sfintei Lumini: „Deşi e aprinsă, lumânarea nu te arde”. Apoi, în anul 1187, însuşi sultanul Salah al-Din vine la Sfântul Mormânt în Sâmbăta Mare pentru a vedea minunea. El va stinge can­delele cu mâna sa, dar acestea se aprind din nou. Ştirea este menţionată în Itinerarium Peregrinorum et Gesta Regis Ricardi.Ioan VI Canta­cu­zi­no scria în 1360: „În ceasul în care creştinii sunt adunaţi acolo, cântând imnul Învierii lui Hristos, o Lumină din Cer se pogoară şi aprinde cele trei candele aflate la Mormântul lui Hristos”. Şi, lucru şi mai minunat, în anul 1580, în timpul ocupaţiei oto­ma­ne a Ie­ru­sa­limului, armenii bo­gaţi din Ierusalim au plătit sultanului ca să oficieze slujba în locul Patriarhului grec Sofronie al IV-lea. Acesta a fost silit să rămână cu credincioşii în afa­ra Bisericii Învierii. În timp ce se rugau, săvârşind rânduiala obiş­nu­ită a slujbei, Sfânta Lumină a despicat o coloană de marmură de la intrare, exis­tentă şi în prezent, şi din acea cră­pătură toţi au aprins lu­mâ­nările. Tounom, un muezin musulman, a văzut mi­nu­nea şi s-a convertit la ortodo­xie. A fost ucis pe loc de ceilalţi musulmani, fiind pomenit în calendarul ortodox ca sfânt mucenic, precizează Timotei Aioanei.”Sunt multe feluri de lumini care ne pot împodobi sufletul: lumina credinţei, lumina iubirii, lumina faptelor bune. Cel care se încununează şi cu Lumina Învierii poate fi considerat, cu adevărat, un om binecuvântat”, mai spune episcopul vicar.Evenimentul pogorârii Luminii Sfinte la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim va putea fi văzut în direct, pentru prima dată în România, sâmbătă, de la ora 12.00, la Televiziunea Trinitas a Patriarhiei Române.