Senatorul PSD Maricel Popa anunță noi investiții în comunitățile din județ!
„Administrațiile social-democrate continuă să atragă fonduri și proiecte pentru comunitățile locale. Primarul George Cristea a semnat un nou contract de finanțare pentru implementarea unui sistem de monitorizare video în comuna Grozești, valoarea investiției fiind de peste 580.000 lei.
De asemenea, tot prin PNRR, comunitățile din Prisăcani și Grozești vor beneficia în curând de mijloace transport în comun nepoluante și de stații de încărcare electrice. Proiectul aflat în derulare are o valoare de 2,9 milioane de lei.
Susțin necondiționat toți primarii care sunt preocupați pentru modernizarea comunităților pe care le reprezintă și cred că în curând rezultatele muncii de echipă se vor vedea și oamenii vor fi principalii beneficiari ai unor investiții extrem de utile”, precizează Maricel Popa.