Bușoi, despre un posibil parteneriat cu Iohannis la prezidențialele din 2019: Va fi decizia domnului președinte la acel moment

Președintele ales al PNL București, Cristian Bușoi, a declarat sâmbătă că liderii PNL îl vor susține în alegerile prezidențiale din 2019 pe președintele Klaus Iohannis și va exista un parteneriat cu acesta, dar până atunci trebuie reconstruit partidul.

„E o chestiune unanimă, nu există niciun lider al PNL, oricât de apropiat sau mai puțin apropiat ar fi fost în trecut de președinte, să-și pună problema că nu ar fi un parteneriat pentru 2019, dar va fi decizia domnului președinte la acel moment. Până în 2019 trebuie să reconstruim partidul în acest an. Trebuie în 2018 să muncim pentru a recâștiga electoratul pe care l-am pierdut, trebuie să trecem prin testul alegerilor parlamentare, care este un test foarte dificil pentru PNL și apoi, sigur, să luptăm pentru alegerile prezidențiale, pentru că nu putem admite ca România să fie condusă în totalitate de PSD”, a precizat Bușoi, după ce a fost ales președinte al PNL București de către Consiliul de Coordonare al organizației.

El a mai adăugat că la Malta, la Congresul PPE, liderii liberali au avut doar o scurtă discuție cu președintele Klaus Iohannis, menționând că președintele nu s-a implicat până acum niciodată în mod direct în chestiuni care țin de PNL.

„La Malta a fost doar o întâlnire foarte scurtă, o poză care a apărut și în spațiul public. Nu a fost timp nici în agenda președintelui, nici în agenda evenimentului să purtăm discuții foarte detaliate. Președintele României nu numai că nu are de ce să continue să nu se implice, pentru că nu s-a implicat până acum niciodată în mod direct în chestiuni care țin de PNL. A spus-o public domnia sa că îl interesează ceea ce se întâmplă cu PNL, dar asta nu înseamnă că are vreo implicare”, a spus liderul PNL București, răspunzând unei întrebări pe această temă.

Bușoi a mai precizat că „e normal” ca în acest moment președintele Iohannis să nu-și exprime preferințele legate de competiția internă a PNL.

„Este în afara PNL (n.r. Iohannis), fiind independent față de partidele politice. Cred că toate energiile din PNL sunt importante a fi la un loc la momentul 2019, în mod evident nu poate dezamăgi sau nu poate susține o energie sau alta în detrimentul celeilalte. Competiția noastră ține strict de felul în care noi, cei din interiorul PNL, cei care s-au anunțat să candideze, cei care se vor mai anunța își vor promova proiectele și personalitatea în interiorul partidului”, a mai precizat Bușoi.