Chişinău, 29 mar. /MOLDPRES/. Peste 44 mii de gospodării vulnerabile din Republica Moldova au primit ajutor financiar direct care să le permită să depășească mai ușor criza energetică. Suportul a fost oferit pe parcursul a 16 luni, începând cu decembrie 2021, de către Uniunea Europeană și organizația „People in Need Moldova”, transmite MOLDPRES.
De sprijin au beneficiat familiile cu mulți copii, vârstnicii singuratici din mediul rural, persoanele cu dizabilități și cele cu venituri mici. Banii au fost distribuiți în două runde. La prima etapă a fost oferit ajutor financiar în valoare de o mie de lei în luna martie 2022 pentru familiile cu venituri mici de pe întreg teritoriul Republicii Moldova. La a doua etapă au fost distribuiți câte 700 de lei pentru grupurile cel mai mult afectate de criza energetică din sudul țării, timp de cinci luni, în perioada noiembrie 2022 – martie 2023. Valoarea suportului financiar oferit de Uniunea Europeană direct familiilor și gospodăriilor s-a ridicat la peste trei milioane de euro.
Asistența Uniunii Europene a cuprins și granturi, acordate pentru 15 organizații ale societății civile și prestatori de servicii sociale din diferite regiuni ale țării. Datorită acestui suport, organizațiile active la nivel local au putut distribui prânzuri calde, pachete cu produse alimentare și de igienă, dar și materiale pentru încălzire – cărbuni, lemne, bricheți – pentru sute de familii aflate în dificultate. Granturile, care au depășit în total suma de 620 mii de euro, au fost acordate rapid, pentru a anticipa efectele crizei energetice generate de sezonul rece 2022 și 2023.
„Pe parcursul ultimului an, Uniunea Europeană a dezvoltat relațiile cu Republica Moldova mult mai intens, dar nimeni nu și-a putut imagina că ne vom confrunta cu atâtea crize suprapuse. Datorită intervențiilor noastre comune, în contextul crizei energetice, am putut reduce povara financiară asupra familiilor și persoanelor vulnerabile. Uniunea Europeană va continua să mobilizeze fonduri pentru a susține Republica Moldova și capacitatea sa de a trece peste această perioadă dificilă”, a declarat Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks.
Tot acest ajutor a fost posibil datorită proiectului „Împreună susținem populația vulnerabilă afectată de criza energetică”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de organizația neguvernamentală „People in Need Moldova”. Valoarea totală a suportului Uniunii Europene, alocat acestui proiect, este de cinci milioane de euro, oferite prin intermediul Serviciului Instrumente de Politică Externă (FPI).