Mă privești când scriu

de parcă aș fi în altar

unde femeia nu intră

(În scris

refugiu ar fi sacru

de nepătruns…)

 

Mă privești din exteriorul tăcerii bolborosite

asemenea unui vulcan noroios

unor tăceri asumate…

 

Crezi

că mă îndepărtez de tine

că mă pierzi

în nopțile atât de despuiate

și de încrâncenate

Când de fapt

eu te sugrum în versurile calde

cu miros de sânge

cu miros de îmbrățișare sălbatică…

 

Exist doar atunci

când tu mă privești din exterior

de parcă ai privi

iscoditoare

în imaginarul altar

 

Mă simt sprijinit de-o privire

ca o umbră legată de mine

cum se mai leagă bărcile la mal.