Politic
Senat: Ministrul Muncii, la Ora Guvernului; Budăi a confirmat participarea

Ministrul Muncii, Marius Budăi, va participa, miercuri, de la ora 11,30, în plenul Senatului, la Ora Guvernului, ca urmare a invitaţiei adresate la propunerea grupului senatorial USR, informează site-ul Senatului.
Senatorul USR Sebastian Cernic a declarat, pe 18 aprilie, că ministrul Muncii trebuie să dea lămuriri referitoare la menţinerea pensiilor speciale.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că speră „din tot sufletul” ca jalonul din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) cu privire la pensiile speciale să fie îndeplinit în timp util.
Ciolacu a spus că în coaliţia de guvernare se discută în continuare despre interzicerea cumulului pensie – salariu şi impozitarea suplimentară de venituri. AGERPRES