Lansare de carte: „o nouă pantă”, autor Arthur Suciu

Sâmbătă, 20 mai 2023, ora12, la sediul Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România (str. Grigore Ureche 7) va avea loc lansarea volumului de poezii „o nouă pantă”,  apărut în 2023 la Editura Tracus Arte, autor  Arthur Suciu. Cartea va fi prezentată de Cassian Maria Spiridon, președintele Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România, directorul revistei „Convorbiri literare”, Ioan Alexandru Tofan, filosof, profesor universitar la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Pavel Lucescu, jurnalist.

 

****

Arthur Suciu (născut în 1974, la Suceava) este autor de fragmente existențiale și autoficțiuni. A debutat cu volumul de fragmente Contribuții la apocalipsă (2008), urmat de Fericirea în vid (2012) și Cel care așteaptă (2021). În 2016, a publicat romanul „În gaură”, care a primit premiul de debut al revistei „Convorbiri literare”. Este membru al Uniunii Scriitorilor. Licențiat în filosofie, Arthur Suciu a activat în București ca jurnalist și copywriter. A publicat mai multe lucrări în domeniul comunicării: Discursul autonom (2013), Drumul către viața privată (2009, 2020) și Pierdut între medii (2020). În prezent, este lector universitar doctor la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.