24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Nu ne mai satură Dumnezeu. Indiferent ce am face, indiferent de cât de mult ne-ar afecta mersul societăţii zi de zi, ne trezim lovind cu capul fie zidul, fie copacul, fie pur şi simplu pereţii care ne înconjoară mai ales neputinţa noastră de a ieşi din acest labirint al neşansei de a ne fi născut într-un moment nepotrivit, într-un spaţiu neprielnic.
Nu ezităm să facem afaceri din orice ne iese în cale. Să urmărim un câştig, dacă se poate, major, să dăm „un tun”, după care să mergem „să ne culcăm pe o ureche” şi să ne imaginăm „o viaţă fără de griji”. Sărăcia ne-a adus în această situaţie cutremurătoare. În această situaţie în care să nu mai poţi face nimic pentru a ne salva conştiinţa, ţinută mai mult în stand by decât în postura celei care să ia în piept realitatea imediată. Nu mai avem timp de aşa ceva, de un asemenea moft, care să ne dea dreptul la personalitate, la responsabilitate, la gesturi profunde şi greu de ignorat de societate. Găinările au ajuns să fie mult mai căutate decât acest tip de comportament demn şi plin de probitate profesională. De la „toţi se pricep la toate” la „toţi urmăresc să transforme întâmplările vieţii în salvatoarea pleaşcă” nu este decât o treaptă de coborât. De fapt, la această adâncime se află partea cea mai de jos a Iadului, din care nimic nu ne mai poate salva. Degradarea umană este singura limbă pe care cei ajunşi aici o vorbesc. Nimic nu mai seamănă cu lumina, nimic nu mai aduce a frumuseţe, totul este urât mirositor şi respingător la chip.
Hoţia atinge în astfel de împrejurări funcţiile armei nimicitoare, cu ajutorul cărora este atacată substanţa profundă a umanităţii. Se fură pentru orice motiv, în dispreţul legii, a codului bunelor maniere, a demnităţii omului de a-şi apăra virtuţile, cinstea şi mai ales fidelitatea faţă de morala creştină sau a oricărei religii bazată pe iubire, cinste şi respectul subordonat doar valorilor autentice.
Se fură din economie, se fură din zestrea adevăraţilor creatori, se fură din patrimoniul naţional, se fură din şcoală, din fabrici şi uzine (atâtea câte ne-au mai rămas), de pe ogoare, plantaţii, bălţi piscicole, se fură de peste tot, din case, curţi, din rufele spălate în familie, frânghiile spânzuraţilor, se fură chiar şi subiectele la examenele, fie că vorbim despre admiteri în facultăţii (acolo unde s-a mai păstrat acest „obicei comunist” al examinării) sau subiectele de la bacalaureat.
Inconştienţă sau pur şi simplu prostie crasă. Inconştienţă sau pur şi simplu disperarea de a nu te mai descurca cu ceea ce reuşeşti să aduni prin muncă cinstită?! Aceasta să fie explicaţia? Cu siguranţă că, cei care ajung să-şi vândă sufletul Diavolului, aceia ajung într-o astfel de situaţie fără ieşire. Va trebui să aleagă între două nelegiuiri. Ori îşi pune singuri capăt zilelor, ori cad în păcatul fărădelegilor, încercând să-şi mai amâne astfel intrarea în Infern. Ambele ieşiri în decor sunt de condamnat, fără a şti să precizăm care dintre ele aduc pagube mai mici societăţii, de genul care ar putea fi răul cel mai mic?
Ceea ce s-a întâmplat anul acesta la Bacalaureat, într-o şcoală bucureşteană, după ce, acum câţiva ani, peste o sută de profesori au fost implicaţi într-o fărădelege similară petrecută la Baia Mare, profesori în marea lor parte anchetaţi, judecaţi şi pedepsiţi, se pare că astăzi accentuează disperarea, atâta timp cât profesorii care au viciat examenul de bacalaureat de astăzi să fie puşi în situaţia inconştientă de a ignora orice precauţie, doar pentru a câştiga câţiva arginţi în plus. Nu cred că aici este vorba despre prostie, cât mai ales de disperare. Vorbim mult, dar facem din ce în ce mai puţin pentru păstrarea demnităţii profesorilor, de exemplu. Nu vorbim doar comparativ cu alţii, cât mai ales vorbim ţinând cont de dinamica evoluţiei acestui domeniu recunoscut a fi prioritate naţională. Hoţia se pedepseşte, ea nu poate fi motivată nici de gurile flămânde de acasă şi nici măcar de sărăcia crasă din sistemul educaţional. Vai de mama noastră, căci bunica nu are nici o vină!
ADI CRSTI
