Suntem păziți de miracolul rugului

pe care sunt arși abătuții stingheri

și acolo unde cărări nu există

din locul viran se face un cer

 

Un cer pe pământ, un fel de-nchisoare

în care Universul e încarcerat

cu celule stelare, rânduite în noi

de hăul decis să fie un gol dezmembrat.

 

Iată floarea de mac prinsă la pălărie

lumina s-o ție, atât cât să fie

cu sânge hrănită, într-o veselie

în care durerea încet se subție

 

E abur subțire / bețivii din fire

trec din poeme / în lumi reci, eterne

cad din picioare / în gropi de pe Soare

 

Din negrele găuri / sar caprele-n hăuri

pe stânci se strecoară / să ajungă afară

afară din șoaptă / din liniștea spartă…