Voi ajunge să trec peste gard

cu aceeași iuțeală cu care bate vântul

când reușește să-ți tulbure rochia

agățată de ultima silabă

ce-mi termină cuvântul…

 

voi sări mai precis peste gard

cu același elan de fiară pornită

când glezna ta se ridică-n picioare

iar coapsa ajunsă la mal

imploră să fie iubită…

 

într-o astfel de nervozitate

grăbită să dea plăcerile-n foc

voi fi pregătit să remarc

că în mine

nu mai este liber nici un loc.

 

Sunt ocupat din cap și până în picioare

sunt burdușit de toate gândurile

Îngrămădite le-ai făcut să fie dorințele

ce îngroașă rândurile, rândurile…