Te-am iubit cum nimeni nu mai ține minte

un fel de mână strecurată-n sân

când rochia se-nvălurea în mare

iar marea devenea un pod de fân

 

și mâna continua ticăloșia

sorbindu-ți coapsa, șoldul, buza

iar glezna tremura și ea

fiind la rând, după ce cade bluza

 

Năvala dată fără semn de luptă

ți-a scos din trup flori vii de mac

stăteai pe margini și priveai năucă

cum dragostea cu tine o îmbrac

 

Stăteai pe margini și te mulțumeai

să vezi cum mângâierea te-nfioară

mai pașnică ți se părea mulțimea

ai căror ochi lătrau și era seară…

 

Și când am vrut să-mi strâng acasă mâna

să-ți las în voie tremurul sub piele

în locul tău am nimerit furtuna

ce mi-a adus noroiul ploi de stele.