Sfântul Gheorghe reușește să întruchipeze și astăzi acel tip de erou care fascinează, în primul rând, prin dârzenie și demnitate. S-a născut în Cappadocia, într-o familie creștină, în timpul domniei împăratului Dioclețian. ”S-a înrolat în armata romană și, parcurgând ierarhia militară, s-a făcut remarcat prin îndemânarea cu care mânuia armele. În ciuda decretului împotriva creștinilor, emis de Dioclețian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința creștină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemnițat și supus torturii pentru a-și renega credința. Loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa”.
Dacă ar fi să ținem cont de acest interminabil supliciu, la care a fost supus Sfântul Gheorghe, patimile și suferințele lui Iisus Hristos, în aparența lor, par a fi o simplă joacă de copil față de acest izvor al durerii, ce s-a revărsat asupra Sfântului Gheorghe. Este adevărat, vorbim de două sisteme de referință diferite, în care unul invită la raportarea faptelor față de menirea cristică de a prelua suferința omenirii întru mântuirea ei, de a învinge moartea prin Înviere, iar celălalt, asupra căruia se raportează Sfântul Gheorghe, pune în valoare credința de nestrămutat a mărturisitorului în valorile creștinismului.
Universalitatea acestui sfânt, unul dintre puținii războinici ai apărării creștinismului, este asumată în lumea creștină sub diverse forme. Astfel, în conștiința populară românească, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai prezenți sfinți, numeroase biserici purtând hramul său. Există numeroase orașe în care poartă numele Sfântului Gheorghe și chiar unul dintre cele trei brațe ale Dunării este denumit astfel. Imaginea Sf. Gheorghe ucigând balaurul este prezentă și pe steagul Moldovei medievale trimis de Ștefan cel Mare și Sfânt la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos.
Sf. Gheorghe este, de asemenea, ocrotitorul Armatei Române (a cărei zi, 23 aprilie, coincide cu sărbătorirea sfântului). Este totodată patronul Angliei, al Georgiei și al Moscovei. În Lituania, Sf. Gheorghe este venerat ca protector al animalelor, iar în unele regiuni ale Spaniei ziua sfântului se serbează cu mese bogate și cu daruri.
Legenda potrivit căreia sfântul ar fi ucis un balaur pentru a salva o fecioară este o invenție târzie, medievală. Adesea însă, iconografia recentă ni-l prezintă pe sfânt călare, doborând cu sulița un balaur, poate simbolic. Unii comentatori sunt însă de părere că este vorba doar de o preluare târzie a mitului grec al lui Perseus și Andromeda.
Aceasta este moștenirea cu care încercăm să ne păstrăm imaginea celui care a dat pildă creștinătății prin crezul său de nezdruncinat în valorile creștinismului, indiferent de sursa durerilor ce au încercat să-l răscolească.
”În tradiţia populara sărbătoarea este cunoscuta sub numele de Sân-George. In calendarul popular, Sân-George este considerat a fi un zeu al vegetaţiei, protector al naturii înverzite, al vitelor și al oilor, el fiind identificat în Panteonul românesc cu Cavalerul Trac. În spiritualitatea populara, Sân-George este cel de-al doilea stâlp calendaristic, alături de Sfântul Dumitru – Sâmedru -, intre cele doua divinităţi existând o înţelegere cosmica, facilitata si de divinitatea suprema. Se spune ca atunci când se aud primele broaşte cântând, Sân-George ia cheile de la Sâmedru pentru a deschide drumul naturii spre viaţa, el fiind considerat Cap mare de primăvara, înverzitorul întregii naturi, semnătorul tuturor culturilor și închizătorul anotimpului friguros”.
Sfântul Gheorghe dă astfel nume acelor oameni predestinați să suporte calvarul vieții de zi cu zi, în marea lor încercare de a nu abdica de la principiile și mai ales de la valorile asumate, ca fiind albia fluviului ce curge pe calea cea dreaptă. Umorul citadin a preluat o astfel de calitate în celebrul banc prin care, Ceaușescu, în timpul vizitei în Regatul Marea Britanie, i-a prezentat, la rândul său, Reginei delegația Românie, după ce aceasta i-a făcut cunoștință cu Sir Williams, Sir John, Sire Charles. Astfel, Ceaușescu replică, la rândul său: Gheorghe Pană, Gheorghe Oprea, Gheorghe Cioară. Regina, plăcut impresionată, îl întrebă admirativ pe acesta din urmă: So young and Gheorghe?! (Așa tânăr și Gheorghe?!)
Este un prenume care poate să fie asimilat gloriei. La mulți ani, Gheorghe!