Ministerul Educaţiei afirmă că cele două proiecte de metodologii fac parte din pachetul de legislaţie subsecventă ce urmează a intra pe circuitul de avizare/aprobare în vederea aplicării Legilor Educaţiei „România Educată”.
Potrivit anunţului Ministerului Educaţiei, la dezbatere sunt invitaţi să participe, în sistem online, atât persoane fizice şi juridice, organizaţii ale societăţii civile, societăţi comerciale, reprezentanţi ai instituţiilor publice interesate, reprezentanţi ai presei.
Proiectul Metodologiei-cadru de acordare a burselor şcolare prevede că elevii de la cursurile cu frecvenţă de zi din învăţământul preuniversitar de stat obligatoriu, nivel gimnazial şi liceal, beneficiază, după caz, de următoarele tipuri de burse: bursă de excelenţă olimpică I, bursă de excelenţă olimpică II, bursă de merit, bursă socială, bursă tehnologică.
De asemenea, acelaşi proiect prevede că elevii înscrişi la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat, nivel primar, beneficiază de burse sociale, iar elevii de la cursurile cu frecvenţă de zi din învăţământul tehnologic de stat beneficiază de bursă tehnologică.
„Bursele se acordă în fiecare an şcolar, pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii evaluării naţionale de către absolvenţii clasei a VIII-a, a examenului naţional de bacalaureat, a examenului de certificare a calificării profesionale şi pe perioada pregătirii practice. Bursele nu se acordă pe perioada vacanţelor şcolare”, prevede acelaşi proiect.
Începând cu anul şcolar 2024-2025, cuantumul minim al burselor va fi aprobat prin ordin al ministrului Educaţiei, la propunerea Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar, se mai arată în proiect.
„Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administraţie a unităţilor de învăţământ în funcţie de: sumele alocate de autorităţile administraţiei publice locale, de alte venituri obţinute potrivit legii”, prevede actul.
Proiectul prevede şi acordarea burselor pentru mamele minore care reprezintă o formă de sprijin a acestora în vederea susţinerii participării la educaţie, a prevenirii abandonului şi nereuşitei şcolare, cuantumul minim al bursei pentru mamele minore fiind 700 lei/lună.
Proiectul de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar prevede că la începutul fiecărui an şcolar, dar nu mai târziu de data începerii cursurilor, consiliul de administraţie în exerciţiu hotărăşte declanşarea procedurii de constituire a noului consiliu de administraţie.
Membrii consiliului de administraţie sunt aleşi sau, după caz, desemnaţi după cum urmează:
* reprezentanţii personalului didactic de predare sunt aleşi, prin vot secret, de către consiliul profesoral, dintre propunerile înaintate de membrii acestuia/autopropuneri, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinute de candidaţi, din rândul cadrelor didactice încadrate în unitatea de învăţământ, care în ultimii doi ani nu au fost sancţionate disciplinar, cu respectarea criteriilor de competenţă profesională. Minorităţile naţionale au dreptul la reprezentare proporţională cu numărul de clase în consiliul de administraţie. În mod similar se procedează şi în unităţile de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor naţionale în cadrul cărora funcţionează şi clase cu predare în limba română;
* reprezentantul personalului didactic auxiliar este ales conform procedurii stabilite la nivelul unităţii de învăţământ, prevăzute la art. 4 alin. (7) din prezenta Metodologie, în situaţia în care consiliul de administraţie a hotărât ca un loc din cota rezervată cadrelor didactice să fie alocat unui reprezentant al personalului didactic auxiliar;
* reprezentanţii consiliului local, consiliului judeţean, consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti sunt desemnaţi de acesta. Aceşti reprezentanţi în consiliul de administraţie nu pot avea calitatea de personal didactic de predare sau auxiliar, personal administrativ în unitatea de învăţământ respectivă şi nici calitatea de personal didactic de conducere, îndrumare şi control sau părinte în unitatea de învăţământ respectivă;
* reprezentantul primarului localităţii/ sectorului municipiului Bucureşti pe raza căruia se află unitatea de învăţământ, respectiv reprezentantul preşedintelui consiliului judeţean/Consiliului General al Municipiului Bucureşti sunt desemnaţi de către primar/preşedinte al consiliului, după caz. Aceştia sunt desemnaţi în condiţiile în care primarul/preşedintele al consiliului nu pot fi membri, de drept, ai consiliului de administraţie. AGERPRES