Preşedintele Comisiei de Apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc, a subliniat, miercuri, în plenul Senatului, la Ora Guvernului, că Parlamentul îşi exercită controlul asupra Ministerului Apărării prin întâlniri sistematice cu reprezentanţii ministerului şi i-a îndemnat pe senatorii USR la „responsabilitate”, pentru că domeniul securităţii nu este unul „de spectacol”.
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a participat, miercuri, în plenul Senatului, la dezbaterea „Ora Guvernului’, la solicitarea Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România, pentru a da explicaţii privind prăbuşirea dronelor ruseşti pe teritoriul României.
„Nu e uşor să fii azi ministrul Apărării, având în vedere contextul regional. Lucrurile se complică din ce în ce mai mult când vorbim de pericolul extremismului şi al propagandei ruse, lucru care, cred eu, nu trebuie alimentat de aici, din interior, din Parlamentul României. Parlamentul îşi exercită controlul parlamentar prin întâlniri sistematice la Ministerul Apărării sau în cadrul dezbaterilor din Comisiilor de apărare. Am avut o vizită cu această temă la Ministerul Apărării, unde colegii noştri de la USR au pus toate întrebările la care şi-au dorit răspunsuri, iar întâlnirea a fost deschisă unde reprezentanţii Ministerului au pus la dispoziţie toate informaţiile necesare”, a spus Pauliuc.
Ea a subliniat că „că românii trebuie să ştie că sunt bine apăraţi, că România este o ţară membră NATO care beneficiază de cele mai mari garanţii de securitate din istoria sa”.
„Vă comportaţi, stimaţi colegi de la USR, prin ceea ce faceţi, ducând în derizoriu o temă foarte importantă, ca şi cum vreţi să ne presaţi să spunem că Rusia ne atacă, ca şi cum vreţi să ne spuneţi să ieşim să ne luptăm la baionetă. Mesajul meu pentru dumneavoastră ar fi să vă comportaţi cu responsabilitate, pentru că domeniul securităţii nu este un domeniu de circ şi spectacol şi mai ales în Parlamentul României”, a transmis Pauliuc. AGERPRES/