Festivalul Internaţional de Film de Comedie „Film 4 Fun”, ediţia a 15-a, revine în Capitală, în perioada 3 – 5 noiembrie, la Cinemateca Eforie şi ArCub.
Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, competiţia internaţională de scurtmetraje comice include 30 de filme reprezentând 17 ţări – Franţa (şapte producţii), Spania (cinci), Germania, Italia şi România (câte două), Argentina, Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Danemarca, Estonia, Iran, Israel, Marea Britanie, Mexic şi SUA (câte un film fiecare).
Scurtmetrajele intrate în competiţie, finalizate după 1 noiembrie 2021, au fost selecţionate de criticul de film Mihai Fulger din cele 805 de producţii din toată lumea înscrise în festival. Dintre filmele din competiţie, 27 vor putea fi văzute şi online, gratuit şi în întreaga lume, pe site-ul festivalului (www.Film4Fun.ro), pe 3 şi 4 noiembrie. Aceste 27 de scurtmetraje comice intră în cursă pentru Premiul Publicului, stabilit pe baza voturilor spectatorilor care vizionează filmele.
Juriul internaţional al competiţiei, compus din criticul de cinema francez Fabien Baumann (de la revista Positif), actriţa română Andreea Vasile şi directorul de imagine şi regizorul româno-francez Horea Lapteş, va acorda premiile pentru Cel mai bun scurtmetraj, Cel mai bun regizor şi Cel mai bun scenariu.
Programul ediţiei a 15-a mai include, la Cinemateca Eforie, două noi lungmetraje comice savuroase. Publicul va avea posibilitatea să urmărească, în premieră românească, comedia de acţiune hollywoodiană „Bodyguardul: Misiune în junglă” (regia Pierre Morel) şi, în avanpremieră, filmul „Confort nordic”, o coproducţie Islanda – Marea Britanie – Germania în regia lui Hafsteinn Gunnar Sigurđsson.
„Prin acest eveniment ne propunem promovarea unei apreciate forme de divertisment – comedia, un gen cinematografic deloc facil – pentru a atrage publicul în săli. În cadrul festivalului, prezentarea filmelor de comedie, atât româneşti, cât şi internaţionale, reprezintă un bun prilej pentru a aduce în faţa publicului autori consacraţi, dar şi debutanţi. Anul acesta, „Film 4 Fun” se va desfăşura la Cinemateca Eforie, unde a avut loc prima ediţie a festivalului, precum şi la ArCub”, a declarat producătoarea, regizoarea, monteuza şi profesoara Laura Georgescu Baron, directoare-fondatoare a festivalului „Film 4 Fun”.
Festivalul Internaţional de Film de Comedie „Film 4 Fun” este organizat de Fundaţia Cine Remember, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al DACIN SARA, al Uniunii Cineaştilor din România şi al ArCub. AGERPRES