Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, şi Alteţa Sa Regală, Principele Radu, au făcut, marţi, o donaţie de carte Universităţii de Stat din Moldova (USM), în cadrul vizitei pe care o efectuează în Republica Moldova.
Cele aproximativ 500 de volumele oferite USM provin din biblioteca regală de la Săvârşin şi au un conţinut divers, de la istorie şi literatură până la ştiinţe politice şi relaţii internaţionale.
„Am pus împreună, de aproape doi ani încoace, şi Majestatea Sa, şi eu, o serie de volume din biblioteca regală de la Săvârşin, pe care să vi le dăruim dumneavoastră, generaţiei de astăzi de cărturari români, care învăţaţi în cea mai importantă universitate a ţării. A durat mult pentru că ne-am gândit ca fiecare lucru pe care îl primiţi de la noi să aibă un înţeles, un rost, şi când domnul rector a confirmat Majestăţii Sale că vom avea plăcerea de a întâlni studenţi de la Relaţii Internaţionale, de la Ştiinţe Politice, ne-am gândit cât de frumos ar fi să împletim darul pe care vi-l facem astăzi cu un dialog cu dumneavoastră”, a declarat Alteţa Sa Regală, Principele Radu.
De asemenea, Familia Regală a avut un dialog informal cu profesorii şi studenţii USM, cărora le-a vorbit despre susţinerea Casei Regale pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
„Aducem sincere mulţumiri pentru multiplele proiecte derulate de Casa Regală, de care beneficiază şi studenţii noştri. A devenit deja o tradiţie acordarea anuală a burselor Casei Regale. În această sală avem şi studenţi care au beneficiat, în diferite perioade, de această prestigioasă formă de a răspândi efortul şi succesul. Aş dori să exprim sincerele noastre mulţumiri pentru generoasa donaţie de carte pe care am avut onoarea să o primim cu prilejul acestui eveniment. Suntem profund recunoscători pentru sprijinul continuu al Casei Regale în promovarea valorilor înalte ale cunoaşterii puse în slujba semenilor, singurele în măsură să înnobileze umila noastră natură umană”, a afirmat rectorul USM, Igor Şarov.
În programul vizitei de la Chişinău, Familia Regală a avut, luni, o întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, iar ulterior Majestatea Sa Margareta a primit însemnele de membru de onoare al Academiei de Şrtiinţe a Moldovei.
De asemenea, marţi, Custodele Coroanei are prevăzută şi o întâlnire cu guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei. AGERPRES