Potrivit MAE, doi români sunt încă ostatici.
”În continuarea precizărilor transmise de către Ministerul Afacerilor Externe în contextul situaţiei de securitate din Statul Israel şi Fâşia Gaza, precizăm că autorităţile israeliene au informat cu privire la decesul unei persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, ostatic în Fâşia Gaza”, a informat joi dimineaţă MAE.
Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanţe familiei îndoliate.
În prezent, două persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, se mai află ostatice în Fâşia Gaza, arată sursa citată, context în care Ministerul Afacerilor Externe reiterează necesitatea eliberării tuturor ostaticilor din Fâşia Gaza.
Ambasada României la Tel Aviv menţine contactul cu autorităţile israeliene.
Ambasada Israelului în România a anunţat, miercuri, că persoana decedată este Tal Haimi, israelianul cu cetăţenie română, răpit de Hamas pe 7 octombrie, a cărui soţie a venit la Bucureşti la sfârşitul lunii octombrie pentru a cere sprijinul României în scopul intensificării demersurilor privind eliberarea ostaticilor.
„În acest moment de grea încercare, ne îndreptăm gândurile de compasiune şi susţinere către familia îndurerată. Ella, suntem alături de tine şi de rudele tuturor celor ucişi în mod barbar de teroriştii Hamas! Fie memoria lor binecuvântată!”, se afirmă într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Ambasadei Israelului în România.
Şi premierul Marcel Ciolacu s-a declarat, miercuri seara, profund întristat de vestea decesului lui Tal Haimi şi a condamnat cu fermitate terorismul şi atacurile asupra civililor. AGERPRES