Opera Națională Iași continuă tradiția de a-l ajuta pe Moșul darnic și bun, care oferă în fiecare an cadouri magice.
Începând de luni, 18 decembrie, în fața sediului Operei veți găsi cutia specială în care vor putea fi lăsate scrisorile copiilor pentru Moș Crăciun.
Moșul are pregătit drept cadou o invitație pentru două persoane la spectacolul de balet „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Ilici Ceaikovski, care va avea loc pe 27 ianuarie 2024, începând cu ora 18:30.
Invitația va fi dăruită copilului care va scrie cea mai frumoasă scrisoare.
Scrisorile pot fi depuse în cutia din fața Operei până vineri, 22 decembrie, ora 16:00.
Moș Crăciun le va citi pe toate până pe 24 decembrie, iar câștigătorul va fi anunțat în aceeași zi, pe pagina de facebook a Operei Naționale Iași.