Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, consideră că este nevoie ca examenele naţionale să conţină şi subiecte care departajează între performanţele elevilor, dar a adăugat că filosofia ministerului în ceea ce priveşte Evaluarea Naţională rămâne aceea că subiectele trebuie să fie de nivel mediu.
Deca a făcut aceste precizări în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, în urma unei întrebări legate de subiectul de geometrie de la simularea Evaluării Naţionale, care i-a pus în dificultate pe mulţi elevi.
„Proba de simulare a avut o serie de subiecte care permit departajarea copiilor, pentru că, în esenţă, rezultatele de la Evaluarea Naţională vor fi folosite ulterior pentru admiterea la liceu. Am văzut în ultimii ani o inflaţie de note mari, am văzut cum la câteva sutimi se decide repartizarea de la un liceu la altul şi, câtă vreme Evaluarea Naţională va fi utilizată exclusiv, deci ca singură probă pentru admiterea la liceu, trebuie să avem şi subiecte care departajează între copiii cu performanţă medie şi copiii cu performanţă înaltă. Am văzut şi eu feedback-urile, am încercat să preluăm şi noi din partea cadrelor didactice pe care le avem implicate în diferite structuri. Mulţi au spus că este foarte bine aşa, să avem subiecte de toate tipurile de dificultate. Ceea ce pot să asigur este: au fost subiecte echilibrate, care au asigurat atât grad mediu, dar şi înalt de dificultate, să putem avea departajare, iar în cadrul Evaluării Naţionale, filosofia Ministerului Educaţiei a fost întotdeauna că subiectele trebuie să fie pentru nivel mediu. Această filosofie rămâne în picioare”, a spus Ligia Deca.
Ministrul Educaţiei a adăugat că se bucură că simulările la Evaluarea Naţională au putut fi organizate apelându-se la corectura digitalizată, considerând că „asta ne permite să vedem care sunt elementele de care copiii nu s-au putut achita, nu au putut să le rezolve, pentru că mai avem timp să insistăm asupra lor până la Evaluarea Naţională”. AGERPRES