Antibioterapicele prezinta efect bactericid distrugand atat bacteriile patogene, cat si pe cele comensale de la nivelul microbiotei intestinale, creand astfel conditii propice pentru supradezvoltarea C.difficile.

Penicilinele, cefalosporinele, fluorochinolonele si clindamicina reprezinta antibioticele cel mai frecvent asociate cu sindroamele diareice generate de Clostridium difficile.

Alti factori de risc care predispun la inmultirea acestei bacterii anaerobe sunt reprezentati de:

• Varsta inaintata a pacientului
• Chimioterapie
• Administrarea inhibitorilor de pompa de protoni pentru tratarea afectiunilor gastrice, boala cronica renala si hepatica
• Statusul nutritional deficitar
• Spitalizarea prelungita a pacientilor varstnici sau cu deficit imunitar creste riscul de aparitie al infectiilor cu germeni multirezistenti de provenienta nosocomiala care necesita administrarea indelungata de antibioterapice cu spectru larg de actiune ce favorizeaza aparitia ICD (infectia cu Clostridium difficile).

Alte conditii care pot favoriza aparitia infectiilor intestinale generate de supradezvoltarea C.difficile sunt reprezentate de interventiile chirurgicale asupra tubului digestiv (rezectii extinse) si abuzul de laxative, mai ales in cazul pacientilor oncologici, ce asociaza constipatie cronica secundara tratamentului cu opioide.

Purtatorii asimptomatici

Purtatorii asimptomatici (sanatosi) ai acestei bacterii oportuniste prezinta concentratii crescute de anticorpi specifici indreptati impotriva toxinelor de tip A si B. Se estimeaza faptul ca aproximativ 80% dintre nou-nascuti si sugari cu varsta de pana la 1 an sunt purtatori asimptomatici de C.difficile, acest procent scazand progresiv pana la varsta de adult, cand poate atinge o valoare de 3 pana la maxim 15%.

Pacientii din centrele de ingrijire pentru boli cronice pot atinge o rata de portaj asimptomatic de pana la 50%, asociind risc crescut de dezvoltare al unei infectii cu Clostridium dupa administrarea unui tratament antibiotic.

Purtatorii sanatosi constituie o sursa de infectie pentru contacti (ingrijitori, membrii ai familiei) care se pot contamina pe cale fecal orala (maini nesapalate) si pentru colectivitate care poate contracta patogenul prin atingerea suprafetelor incorect igienizate sau a obiectelor de uz personal ale pacientului.

Forma sporulata prezinta rezistenta crescuta in mediul extern de pana la cateva luni, in timp ce forma vegetativa a bacteriei poate persista la nivelul suprafetelor contaminate pana la 24 de ore.

Simptome infectie Clostridium difficile

Principalele manifestari care intra in alcatuirea tabloului clinic al pacientilor cu enterocolita generata de Clostridium sunt reprezentate de:

• Diaree apoasa (3-15 scaune diareice pe zi), purulente sau cu striuri de sange, urat mirositoare
• Durere abdominala
• Sindrom febril
• Senzatie de greata
• Inapetenta
• Deshidratare
• Pierdere ponderala neintentionata.

Formele severe de infectie cu C. difficile evolueaza cu aparitia megacolonului toxic si al ileusului, manifestate prin distensie abdominala importanta, incetarea tranzitului intestinal, manifestari specifice sepsisului si in final, soc septic (instabilitate hemodinamica si hipotensiune arteriala).

Cum se pune diagnosticul de enterocolita cu C. difficile?

Diagnosticul de ICD (infecție cu clostridium difficile) este stabilit pe baza detectiei toxinelor produse de catre Clostridium cu ajutorul:

• Testelor de citotoxicitate considerate a fi gold standard – principala limitare a acestei investigatii este reprezentata de timpul de prelucrare a probei care este de aproximativ 2 zile de la primirea produsului patologic, necesitatea unui echipament de laborator special pentru efectuarea de culturi celulare si existenta unui personal medical instruit.
• Testelor imunocromatografice rapide pentru identificarea glutamat dehidrogenazei GDH si a toxinelor A si B din materiile fecale ale pacientului.
• Testelor moleculare de tip real time PCR pentru detectarea materialului genetic al toxinelor A si B din scaunul pacientului – sensibilitatea si specificitatea metodelor moleculare este net superioara celorlalte tipuri de investigatii, oferind un diagnostic rapid si sigur de ICD.
• Cultivarea produselor patologice ale pacientului pe medii speciale de insamantare pentru izolarea patogenului – acest tip de analiza trebuie intotdeauna completata cu o metoda de depistare a toxinelor.

Tratament Clostridium difficile

Tratamentul etiologic al infectiei cu Clostridium difficile se adreseaza cauzei si are ca scop eradicarea patogenului de la nivelul tractului digestiv prin administrarea de antibiotice cu spectru anaerob metronidazol, vancomicina sau fidaxomicina (macrolid cu efect bactericid datorita actiunii sale asupra ARN polimerazei bacteriene).

Tratamentul chirurgical in cazul infectiilor cu Clostridium difficile este indicat in prezenta:

• Perforatiilor de colon
• Agravarii starii pacientului dupa initierea terapiei medicamentoase adecvate
• Megacolonului toxic
• Ileusului sever
• Socului septc.

Interventia chirurgicala implica in majoritatea cazurilor efectuarea unei colectomii totale sau subtotale cu ileostomie terminala, eficienta acestui tip de tratament reducand riscul de deces al pacientului de la 35-80% la 12-35% atunci cand este aplicat precoce.

Tratamentul suportiv al ICD are ca scop reechilibrarea hidroelectrolitica a pacientului prin administarea de solutii perfuzabile, corectarea disfunctiilor de organ si a hipoproteinemiei asociate.

Recidiva si rezistenta la antibiotice a bacteriei

Sunt considerate a fi recidive ale ICD cazurile in care simptomatologia reapare intre 2 si 8 saptamani dupa debutul unui episod anterior de enterocolita cu C. difficile.

Prevenirea recurentelor infectiilor cu C. difficile poate fi asigurata prin recolonizarea colonului cu flora saprofita, prin administrarea de probiotice sau prin transplant de flora enterala de la donator sanatos. Probioticele pentru refacerea florei intestinale se administreaza dupa remiterea episodului infectios acut datorita riscului de aparitie al bacteriemiei sau fungemiei prin actiunea microorganismelor administrate.

Recidiva ICD se datoreaza in majoritatea cazurilor persistentei sporilor la nivelul tractului intestinal al pacientului care germineaza odata cu intreruperea tratamentului antibiotic. Este estimat faptul ca recidiva apare in 20% pana la 27% din cazuri la un interval de timp cuprins intre 3-21 de zile dupa finalizarea cu succes a terapiei antibiotice.

Administrarea frecventa, nejustificata de tratamente antibiotice pentru tratarea anumitor conditii medicale care NU sunt cauzate de germeni bacterieni si nerespectarea schemei de tratament cu antibioterapice eficiente asupra C. difficile constituie alti factor de risc pentru ICD recurenta. Administrarea pacientilor cu ICD al oricarui alt antibiotic pe cale sistemica, in afara celor cu efect asupra C.difficile, creste durata de evolutie a simptomatologie, riscul de aparitie al recidivelor si al complicatiilor nefaste.

Cum putem preveni infectia cu Clostridium difficile?

Principalele masuri de preventie ale infectiilor cu Clostridium difficile includ:

• Igienizarea frecventa si corecta a mainilor dupa utilizarea toaletei si dupa acordarea de ingrijiri a pacientilor diagnosticati cu infectie cu Clostridium difficile.
• Dezinfectarea corespunzatoare a suprafetelor frecvent atinse de catre bolnav.
• Utilizarea cu discernamant a antibioticelor (numai dupa confirmarea unei infectii de cauza bacteriana) in conformitate cu schema de tratament elaborata de catre medicul curant.
• Evitarea administrarii de antiacide si antisecretorii gastrice.

Gestionarea corespunzatoare a consumului de antibiotice la pacientii spitalizati, precum si limitarea automedicatiei la domiciliu in absenta indicatiilor oferite de catre medic, scad atat riscul de aparitie al dezechilibrelor florei intestinale care genereaza ICD, cat si incidenta infectiilor cu germeni multidrug resistant dificil de tratat.

Sursa: www.medicover.ro