Chişinău, 7 mar. /MOLDPRES/. Operatorii de transport rutier și antreprenorii din domeniu vor beneficia de noi avantaje introduse în Codul transporturilor rutiere al Republicii Moldova, prin Legea privind ajustarea legislației în domeniul transporturilor rutiere, intrată în vigoare ieri, 6 martie 2024, transmite MOLDPRES.
Modificările legislative vizează ajustarea noțiunilor deja definite în Codul transporturilor rutiere, cum ar fi: asociație profesională de profil reprezentativă, bunuri divizibile, capacitate maximă de îmbarcare a autobuzului/autocarului, grafic de circulație, program de transport rutier, itinerar ș.a. Totodată, a fost exclusă noțiunea foaie de parcurs.
„Astfel, au fost excluse și prevederile potrivit cărora operatorii de transport rutier/întreprinderile, care efectuează operațiuni de transport rutier sunt obligate să asigure efectuarea controlului medical al conducătorului auto, precum și efectuarea verificării tehnice generale a fiecărui vehicul rutier înainte de a începe operațiunea de transport rutier. O altă ajustare constă în faptul că, pentru a efectua transport rutier contra cost de mărfuri în trafic național, operatorul de transport rutier și/sau conducătorul auto trebuie să dețină, în mod obligatoriu, la bordul vehiculului rutier doar scrisoarea de trăsură, foaia de parcurs fiind exclusă”, explică Agenţia Naţională Transport Auto (ANTA).
Modificările operate vor asigura un tratament egal și nediscriminatoriu într-un mediu concurențial și transparent pentru toți operatorii de transport rutier, rezumă sursa citată.