Gorghiu a spus şi că este „foarte sănătos” ca PNL şi PSD să meargă separat la alegerile locale.
„Dacă nu pot candida miniştrii, bănuiesc că ştiţi că încă sunt ministru. Am răspuns de la Guvern deja la întrebarea asta. Nu am cerut derogare, nu doresc derogare, vă rog să nu vă stresaţi de poziţia mea pe listă. Miniştrii nu participă pe lista de Parlamentul European. Am reacţionat şi la rugămintea premierului şi a preşedintelui de partid: Toţi miniştrii rămân în Cabinet”, a afirmat Gorghiu, înaintea şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL.
Întrebat în legătură cu faptul că pe lista de europarlamentare ar fi doar o femeie de la PNL, Gorghiu a spus: „Haideţi să vedem lista de la PNL şi dacă va fi doar o femeie sigur că nu e sănătos, iar lucrul ăsta l-am spus ieri în Guvern”.
„Indiferent de numele femeilor, cred că procentul de 30% trebuie să fie pe orice listă de alegeri, nu doar pentru europarlamentare”, a mai spus Gorghiu.
Întrebat dacă colaborarea cu PSD ar trebui să rămână doar pentru europarlamentare şi nu şi pentru locale, ministrul a spus: „Da, cred că e foarte sănătos să rămână la nivelul de europarlamentare”.
„La locale fiecare are primarii lui, aleşii lui, mesajele lui. Ne descurcăm bine separat la locale”, a adăugat ea.
Referindu-se la varianta unui candidat comun PNL-PSD la prezidenţiale, Gorghiu a precizat: „Nici măcar listele de Parlament European nu am terminat, nu vreţi să le terminăm pe acestea şi să ne apucăm de prezidenţiale după ce avem deciziile de azi?”. AGERPRES