MAE, prin intermediul Consulatului General al României la Bologna, s-a autosesizat în urma informaţiilor apărute în mass-media italiană referitoare la explozia produsă la hidrocentrala Bargi din Camugnano.
În acest context, reprezentanţii consulatului au contactat, în regim de urgenţă, autorităţile competente italiene în vederea obţinerii unor informaţii oficiale cu privire la cetăţenia şi identitatea victimelor, precum şi date referitoare la starea de sănătate a persoanelor rănite.
„Potrivit informaţiilor preliminare furnizate consulului român, autorităţile italiene au confirmat decesul unui cetăţean român în urma acestui incident”, se arată în informare.
MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Consulatului General al României la Bologna nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest incident.
Totodată, reprezentanţii Consulatului General al României la Bologna continuă dialogul cu autorităţile locale, fiind pregătiţi să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor, inclusiv în vederea eliberării certificatului de deces şi a repatrierii trupului neînsufleţit, în funcţie de solicitări, cu respectarea procedurilor legale din Republica Italiană.
MAE aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Bologna: +39 051 5872120; +39 051 5872209, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al consulatului: +39 3248035171. AGERPRES