Conducătorii de TIR-uri care sosesc din zone „roşii” nu se supun măsurilor de carantină sau izolare dacă nu manifestă simptome asociate coronavirusului

Conducătorii de TIR-uri care sosesc din zone „roşii” sau zone „galbene” ori au tranzitat aceste zone nu se supun măsurilor de carantină sau izolare dacă la prezentarea în punctul de trecere a frontierei nu manifestă simptome asociate infecţiei cu noul coronavirus, a anunţat, marţi, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, într-o declaraţie la sediul MAI.



„Toţi conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitate maximă autorizată mai mare de 3,5 tone au obligaţia ca în punctul de trecere a frontierei să aibă asupra lor şi să poarte mijloace individuale de protecţie precum dezinfectant, mănuşi, mască pentru faţă şi să prezinte documente care atestă traseul de deplasare până la destinaţie”, a declarat Marcel Vela.

El a arătat, cu privire la export, că s-a decis că ansamblele şi subansamblele echipamentelor medicale fabricate în România pentru beneficiari din străinătate nu fac obiectul restricţiilor la export. AGERPRES