Într-un comunicat de presă transmis joi, CNSAS susţine că Biroul Electoral Central i-a transmis spre verificare datele/informaţiile deţinute pentru 541 candidaţi.
Situaţia la zi a verificărilor se prezintă astfel:
* pentru 214 persoane, Colegiul CNSAS a hotărât emiterea adeverinţelor care să ateste că persoanele verificate nu au avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, precum şi menţinerea deciziilor/adeverinţelor eliberate anterior, întrucât nu au fost identificate în
arhiva CNSAS documente noi sau neprocesate;
* pentru 315 candidaţi nu s-au efectuat verificări, întrucât aceştia sunt născuţi după data de 22 decembrie 1973;
* pentru 12 candidaţi, verificările sunt încă în curs de soluţionare.
Colegiul CNSAS subliniază faptul că, în ciuda informaţiilor false vehiculate în spaţiul public sau a dificultăţilor administrative existente, instituţia continuă să îşi îndeplinească mandatul şi serviciul public cu care a fost învestit. AGERPRES