Breaking News

PNL cere Parlamentului să sesizeze Comisia de la Veneţia privind legile justiţiei

PNL cere din nou conducerii Parlamentului să solicite punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia, în contextul în care legile justiţiei se reîntorc în Parlament, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă.

„Propunerile privind modificările la legile justiţiei se reîntorc Parlament. În această situaţie, PNL reiterează cererea pe care a formulat-o şi în trecut – conducerea Parlamentului să ceară un punct de vedere al Comisiei de la Veneţia asupra acestor modificări aşa cum, de altfel, a recomandat şi Comisia Europeană şi, recent, prim-vicepreşedintele CE Frans Timmermans.

În lipsa unui punct de vedere al Comisiei de la Veneţia, PNL va susţine abrogarea acelor articole care au fost declarate neconstituţionale şi păstrarea prevederilor actuale în ceea ce priveşte atribuţiile preşedintelui în numirea preşedintelui şi vicepreşedinţilor la ÎCCJ.