De mai bine de patru decenii Parcul Copou din Municipiul Iași este gazda primitoare a meșterilor populari din domeniul ceramicii.
La ediția din acest an, cea de a XLI-a, au participat 135 de meșteri populari din toate zonele etno-folclorice ale României,dar și din Republica Moldova și Ucraina.
În deschiderea evenimentului organizat de Centrul Județean al Culturii Tradiționale Iași au fost acordate diplome de participare pentru meșterii populari cu cea mai îndelungată prezență la Târgul Național de Ceramică „Cucuteni 5000”.
Urmare a evaluarii specialiștilor în domeniu au fost acordate și două premii speciale, respectiv, Premiul „Toader Nica” pentru ceramică utilitară care i-a revenit domnului Ion Rătezeanu din Târgu Jiu și Premiul „Ion Diaconu” pentru ceramică artistică domnului Csibi Csaba din Sălaj.
În cele trei zile, cât a durat evenimentul, mii de ieșeni dar și turiști au vizitat standurile meșterilor populari și mulți dintre aceștia, în special copiii, au participat la atelierele interactive de olărit și decorat.