Borrelia burgdorferi reprezinta agentul etiologic al bolii Lyme si are ca principal vector capusa din specia Ixodes ricinus, care paraziteaza in special canidele, dar si alte mamifere de mici dimensiuni (caini, vulpi, sacali, coioti etc). Capusele se infecteaza cu Borrelia in urma pranzului hematofag care implica un animal infectat si transmit mai departe spirocheta la om, in timpul urmatorului pranz hematofag.

In prezent este considerat ca majoritatea boreliozelor umane sunt transmise de catre capusele aflate in stadiul de nimfa si in masura mai mica de catre cele adulte. In timpul pranzului hematofag al capusei, spirocheta migreaza din tractul digestiv al insectei in glandele salivare ale acesteia de unde este inoculata la om prin muscatura.

Patrunderea spirochetei in profunzimea pielii determina aparitia unui raspuns inflamator local care genereaza aparitia unei macule eritematoase (pata rosie pe piele). In decursul urmatoarelor zile, leziunea initiala se extinde si dobandeste aspect de rash anular cunoscut sub denumirea de eritem migrator. Eritemul migrator este cauzat de  extinderea spirochetelor de la locul intepaturii catre capilarele dermului, diseminand ulterior la nivelul circulatiei sangvine generale.

Spirochetemia este detectabila la 45% dintre pacientii care prezinta simptomatologie sugestiva in stadiile incipiente ale bolii Lyme, fapt care sustine teoria conform careia in aproape jumatate din cazuri, patogenul disemineaza pe cale hematogena de la locul initial al inocularii.

Riscul de a dezvolta boala Lyme in urma unei muscaturi de capusa contaminata cu Borrelia este direct proportional cu intervalul de timp pentru care insecta ramane atasata de gazda, studiile desfasurate pana in prezent indicand faptul ca parazitul poate transmite spirocheta daca ramane in piele pentru o perioada de cel putin 17 ore. In stadiile de larva si nimfa ale dezvoltarii, capusa prezinta dimensiuni reduse, fiind greu de vizualizat si de indepartat in timp optim de la suprafata pielii.

Din punct de vedere al importantei medicale, genul Borrelia poate fi clasificat in 3 grupuri distincte, in functie de zonele endemice in care rezida dupa cum urmeaza:

• Complexul Borrelia burgdorferi sensu stricto este asociat in mod frecvent cu manifestarile articulare si este regasita mai ales pe teritoriul Americii de Nord.
• Borrelia garinii – aceasta spirocheta este raspandita atat in Europa, cat si in America si determina in mod frecvent manifestari de tip neurologic specifice bolii Lyme din cauza neurotropismului pe care il prezinta. In anumite situatii, B.garinii determina aparitia sindromului Bannwarth care evolueaza cu radiculopatie intens dureroasa urmata de meningita, neuropatie craniala sau mai rar encefalomielita boreliozica.
• Borrelia afzelii singurul agent patogen cunoscut pana in prezent care determina acrodermatita atrofica cronica si este mai frecvent implicat in cazurile de neuroborelioza aparute in Europa si America.

Simptomele bolii Lyme variaza in functie de tipul bacteriei Borrelia, de stadiul bolii, de organele afectate. In plus, acestea pot fi influentate si de alti factori precum varsta pacientului si starea generala de sanatate.

Simptomatologia bolii Lyme este multiorganica, astfel ca manifestarile sale la nivelul diferitelor organe si sisteme ale corpului poate simula diverse patologii ingreunand diagnosticul precoce al boreliozei. In functie de evoluția bolii, borelioza poate fi clasificata in urmatoarele stadii:

Stadiul incipient (stadiul I) boala Lyme

Apare in medie dupa 7-10 zile de la muscatura de capusa si este caracterizat de eritem migrator (inrosirea pielii). Eritemul migrator prezinta ca punct de plecare leziunea cutanată initiala care apare sub forma unei macule (pata rosiatica in acelasi plan cu pielea) de mici dimensiuni, care se extinde ulterior atingand dimensiuni ce pot fi cuprinse intre 5 si 30 de cm.

Tiparul imunohistologic al eritemului migrator este caracterizat de aparitia unui infiltrat celular inflamator de tip imun compus din limfocite, neutrofile, monocite si macrofage alaturi de celule dendritice. Recunoasterea spirochetelor de catre aceste celule imune specializate genereaza eliberarea de citokine, chemokine si mediatori inflamatori care determina aparitia sindromului pseudogripal manifestat prin:

• Stare generala alterata
• Fatigabilitate
• Febra
• Dureri musculare
• Artralgii, frisoane
• Dureri de cap, caracteristice tabloului clinic evolutiv al boreliozei.

In anumite situatii, spirochetele migreaza de la locul intepaturii prin intermediul circulatiei limfatice afectand sistemul cardiovascular, sistemul nervos, digestiv sau glandele endocrine cu aparitia simptomatologiei nespecifice boreliozei care imita alte patologii de tipul sclerozei multiple sau afectiuni tumorale.

Stadiul II boala Lyme

Stadiul al II-lea corespunde bolii Lyme diseminate si apare la un interval de timp care poate fi cuprins intre cateva saptamani pana la un an de la infectia initiala si se manifesta prin:

• Eruptii cutanate multiple similare eritemului migrator initial, insa de dimensiuni mai mici
• Manifestari neurologice (meningita, meningoencefalita, paralizia Bell)
• Manifestari cardiace (miopericardita, bloc atrioventricular)
• Manifestari musculo scheletale (artrita).

Stadiul III boala Lyme

Stadiul al III-lea sau borelioza cronica/ boala Lyme cronica se manifesta la un interval de cativa ani de la infectia initiala si determina artrita Lyme la nivelul articulatiilor mari. In stadiul III de evolutie pot aparea acrodermatita cronica atrofica (afectiune in cadrul careia pielea membrelor inferioare devine subtire, stralucitoare, cu o pigmentare albastruie) si afectare a sistemului nervos cu aparitia neuropatiilor periferice, tulburarilor de somn, de memorie si dispozitie.

Manifestarile bolii Lyme pot varia in functie de zona geografica de care apartine pacientul, astfel incat populatiile europene asociaza mai frecvent manifestari cutanate de tipul acrodermatitei cronice si limfocitomului boreliozic (un tip rar de cancer), rar intalnite in cazul pacientilor cu boala Lyme care locuiesc pe teritoriul Americii de Nord.

Persoana infectata in urma muscaturii de capusa nu transmite infectia mai departe prin contact direct cu alte persoane.

Diagnostic boala Lyme

Nu exista un test rapid de boala Lyme. Diagnosticul bolii Lyme este suspicionat de catre medicul specialist pe baza informatiilor obtinute din anamneza pacientului care confirma deplasarile in zone endemice si a unei eventuale intepaturi de capusa. In cazul unui examen clinic sugestiv, medicul poate identifica leziuni tegumentare si simptome specifice care orienteaza diagnosticul spre boala Lyme.

Investigatiile de laborator prin intermediul carora se poate confirma diagnosticul de borelioza sunt reprezentate de:

• Anticorpii specifici de tip IgG si IgM anti Borrelia
• Antigenele bacteriene izolate din lichid cefalorahidian, lichid articular
• Biopsie de tegument sau capusa (daca aceasta poate fi identificata si extrasa din piele se trimite in laborator)
• Testul de transformare limfoblastica care evidentiaza raspunsul imun specific al organismului fata de bacterie.

Alte modalitati de diagnostic paraclinic ale bolii Lyme care sunt in curs de implementare includ determinarea antigenelor bacteriene din urina pacientului si cuantificarea raspunsului generat de catre celulele de tip T ale gazdei la contactul cu spirocheta. Scopul final al acestor investigatii este acela de a identifica sau exclude cu certitudine prezenta spirochetei in organism, cu o sensibilitate si specifitate superioara testelor serologice.

Retineti faptul ca boala Lyme este o boala infectioasa, astfel ca medicul care trateaza boala Lyme este infectionistul (medic specialist in boli infectioase), cu mentiunea ca in functie de stadiul de evolutie al patologiei, tratamentul bolii Lyme poate implica si medicul reumatolog, neurolog, cardiolog si nu numai. Boala Lyme descoperita tarziu presupune de multe ori multiple consulturi la medici de diferite specialitati.

Tratament boala Lyme

Tratamentul medicamentos al boreliozei se efectueaza cu ajutorul antibioticelor si are ca scop eradicarea bacteriei din organism cu ameliorarea simptomatologiei pacientului. Aproximativ 10% dintre pacientii cu eritem migrator care au beneficiat de terapie antibiotica pentru tratarea boreliozei acuza simptomatologie reziduala reprezentata de cefalee, artralgii sau oboseala care persista timp de cateva luni de la finalizarea tratamentului medicamentos.

O mica parte dintre acesti pacienti (mai ales cei care locuiesc in Statele Unite ale Americii) prezinta sinovita de tip proliferativ care persista cateva luni pana la maxim 2-3 ani dupa finalizarea tratamentului antibiotic. Aceasta patologie poarta denumirea de artrita Lyme refractara la antibiotic si se trateaza de obicei cu ajutorul medicatiei antireumatice si uneori sinovectomie artroscopica (interventie chirurgicala minim invaziva prin intermediul careia este indepartata capsula sinoviala care intra in alcatuirea articulatiei afectate).

Este important de mentionat faptul ca antibiotic pentru boala Lyme se prescrie doar de catre medic si se administreaza in doza si pe perioada de timp indicata de acesta. Tipul de antibiotic si administrarea sunt dictate, printre altele, de stadiul bolii.

Preventie

Fiind o boala cauzata de muscatura de capusa infectata, preventia bolii Lyme presupune adoptarea unor masuri pentru a reduce riscul de a fi muscat de capusa:

• Evitarea zonelor cu capuse, mai ales in perioada de varf (capusele devin active si incep sa caute „gazda” odata ce temperaturile incep sa creasca primavara si pana toamna) – acestea traiesc in locuri cu vegetatie abundenta, in paduri, pajisti cu iarba inalta si arbusti. De asemenea, pot fi gasite in apropierea locuintelor in gradini si in jurul animalelor domestice.
• Purtarea unei tinute potrivite in timpul drumetiilor prin paduri si al activitatilor in aer liber in zone cu risc mai mare – pantaloni lungi si bluze cu maneca lunga, subtiri, din materiale deschise la culoare. Imbracamintea nu poate bloca 100% accesul capusei, insa acopera pielea, limitand expunerea. Culorile deschise va permit sa observati cu mai multa usurinta capusele.
• Folosirea unui repelent impotriva insectelor/ capuselor pe haine si piele – produsele care contin DEET (un compus chimic eficient) sunt recomandate. Daca va ingrijoreaza utilizarea DEET, exista si alte repelente disponibile pe baza de picaridin, IR3535, ulei de eucalipt citronella. Cititi intotdeauna instructiunile si aplicati repelentul potrivit indicatiilor de pe ambalaj.
• Verificarea amanuntita a pielii la revenirea de la iesirile in natura. Un dus care poate ajuta la eliminarea capuselor nefixate inca. Adresati-va camerei de garda pentru extragerea capusei daca este cazul.
• Protejarea animalelor de companie cu ajutorul produselor antiparazitare si inspectarea periodica a acestora pentru capuse.

Nu toate capusele sunt infectate, ceea ce inseamna ca o muscatura de capusa nu echivaleaza cu boala Lyme ori alta infectie transmisa de aceasta. Cu toate acestea, in cazul unei muscaturi sau in cazul unei suspiciuni este recomandat sa va adresati unui medic infectionist pentru a afla mai multe informatii cu privire la posibilitatea administrarii unui tratament profilactic (daca intervalul de timp permite), precum si despre pasii de urmat in urmatoarele saptamani.

Totodata, monitorizati zona muscaturii (30 de zile) pentru a vedea daca apar eventuale eruptii, inflamatii sau alte modificari ale pielii. Depistata in stadii incipiente, boala Lyme nu este dificil de tratat.