Primăria Municipiului Iași face ultimele demersuri pentru finalizarea blocurilor de locuințe sociale și convenabile C1 și C2 din zona Grădinari.
În prezent, municipalitatea organizează două licitații pentru ultimele lucrări și servicii necesare finalizării acestei investiții.
Astfel, o procedură cu o prevedere bugetară de 883.460 lei fără TVA, pentru executarea unor lucrări suplimentare, a atras o ofertă, care este în prezent în evaluare. Este vorba de câteva intervenții de detaliu la clădiri, care vor fi executate în maxim două săptămâni de la semnarea contractului.
Cea de-a doua procedură s-a concretizat în contractarea unei noi expertize tehnice, în valoare de 178.000 de lei. Până cel târziu la 20 august firma contractată va trebui să completeze documentația privind execuția lucrărilor, care este o componentă esențială a cărții tehnice, astfel încât blocurile să fie avizate de Inspectoratul de Stat în Construcții, potrivit prevederilor legale.
Documentația menționată lipsește din culpa primei companii căreia i s-a încredințat construirea blocurilor. ElitConstruct SRL a executat lucrări în valoare de circa 7,8 milioane lei, dar a falimentat și a abandonat lucrarea din cauza lipsei capacității tehnice și financiare, însă nu a predat și documentația completă a lucrărilor efectuate.
În cursul anului 2022 municipalitatea a încheiat un contract pentru continuarea lucrărilor cu asocierea CVF Designer 2008 SRL – Trust AVB SRL pentru o sumă de 6,9 milioane lei, iar lucrările au ajuns în prezent la un stadiu de circa 95%.
Astfel, după executarea ultimelor lucrări și completarea documentației tehnice în conformitate cu reglementările tehnice și legale, blocurile din zona Grădinari pot fi finalizate până la sfârșitul acestei luni.
„Deși această investiție a fost marcată oarecum de neșansă, întrucât primul constructor a dat faliment și nu și-a îndeplinit obligațiile față de noi, important este că suntem pe ultima sută de metri și putem începe repartizarea locuințelor către beneficiari. Suntem datori atât legal, cât și moral ca viitorii locatari ai locuințelor construite de Primărie să beneficieze de cele mai confortabile și sigure condiții de locuire!”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Blocurile C1 și C2 sunt formate din câte două tronsoane fiecare, cu un număr total de 72 de apartamente împărțite astfel: 36 de apartamente cu o cameră, 28 de apartamente cu două camere și opt apartamente cu trei camere. Ansamblul se află pe bulevardul Metalurgiei și strada Grădinari, nr. 59 – 73. Imobilele au un regim de înălțime de S+P+3E+M. De asemenea, vor trebui amenajate 99 de locuri de parcare, din care patru pentru persoane cu handicap.