„Îmi face o deosebită plăcere să particip astăzi la evenimentele de celebrare a 145 de ani de la acordarea cetăţeniei române evreilor din România, onorându-le astfel contribuţia majoră pe care au avut-o de a lungul istoriei noastre. Aportul membrilor comunităţii evreieşti la construirea statului român modern este o realitate atestată istoric şi de necontestat. Statul român modern nu ar fi existat în forma sa actuală fără contribuţia civică, economică, ştiinţifică şi culturală a membrilor comunităţii evreieşti”, a afirmat Ciolacu, cu prilejul concertului organizat de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România pentru celebrarea a 145 de ani de la acordarea cetăţeniei evreilor din România.
Premierul a subliniat faptul că aceştia au luptat pe front pentru România atât în Războiul de Independenţă, în Primul Război Mondial şi în al Doilea Război Mondial.
„Încetăţenirea primului evreu are o valoare simbolică importantă şi reprezintă momentul în care această contribuţie începe să fie oficial recunoscută”, a adăugat Marcel Ciolacu.
Potrivit premierului, România şi Statul Israel au dezvoltat un parteneriat solid, care de-a lungul timpului a căpătat valenţe strategice, cooperarea desfăşurându-se cu succes în diferite domenii de interes comun.
„Statele noastre au reuşit să menţină un nivel excelent al relaţiilor bilaterale, chiar şi în momente de răscruce, cele cu care ne confruntăm astăzi. După cum ştiţi, încă de la începuturile teribilei crize care a afectează în prezent Orientul Mijlociu, România a fost şi va continua să fie alături poporul israelian, dovedindu-şi solidaritatea faţă de acesta în numeroasele rânduri şi condamnând în cei mai duri termeni atacurile teroriste din 7 octombrie. Doresc să vă asigur că România va continua să pledeze pentru eliberarea imediată şi fără precondiţii a tuturor ostaticilor ţinuţi captivi de Hamas”, a mai spus Ciolacu.
El a mulţumit Statului Israel pentru sprijinul acordat în evacuarea copiilor palestinieni care ajung în România şi vor beneficia de tratament medical în spitalele din ţara noastră.
„Este o dovadă de profundă umanitate, care demonstrează că lupta împotriva terorismului şi a tuturor ideologiilor bazate pe ură nu trebuie să se confunde cu ajutorarea victimelor civile, îndeosebi copii, care cad pradă acestor forme de violenţă extremă”, a evidenţiat Marcel Ciolacu.
Premierul a dat asigurări privind menţinerea angajamentelor Guvernului şi susţinerea pentru acţiunile ce vizează combaterea antisemitismului, precum şi pentru cele culturale şi educaţionale, „menite să educe publicul larg cu privire la contribuţia comunităţii evreieşti la edificarea statului român modern”. AGERPRES