Patriarhia Română: Românii decedați în cutremurul din Italia, pomeniți vineri în toate bisericile

 

Patriarhia Română se roagă pentru românii care au murit în cutremurul din Italia și adresează un mesaj de caldă compasiune și solidaritate creștină din partea clerului și a credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române (BOR) pentru familiile acestora.

Potrivit unui comunicat al Patriarhiei, cele 11 victime vor fi pomenite vineri, în zi de doliu național, în toate bisericile în care se va săvârși Sfânta Liturghie.

Un moment de reculegere va fi păstrat la începutul conferinței duhovnicești cu tema „Iisus Hristos — Bucuria Vieții”, care va avea loc, începând cu ora 19,00, la Sala Palatului, în cadrul „Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din toată lumea”.

De asemenea, Permanența Consiliului Național Bisericesc a aprobat, în ședința de joi, acordarea sumei de 3.000 de lei ca sprijin financiar de urgență pentru fiecare familie a celor 11 români care și-au pierdut viața în urma cutremurului din Italia.

BOR va fi în continuare alături de răniți și de familiile victimelor aflate în suferință, aducându-le prin cuvânt și faptă alinare sufletească și ajutor material după putință, se mai arată în comunicatul Patriarhiei Române.