Fostul portar Helmut Duckadam, ‘Eroul de la Sevilla’, a încetat din viaţă la vârsta de 65 de ani

Fostul mare portar român Helmut Duckadam, cunoscut drept ”Eroul de la Sevilla”, a decedat la vârsta de 65 de ani, a anunţat fostul fotbalist Marcel Puşcaş, într-o înregistrare publicată pe Facebook. Fostul mare portar român Helmut Duckadam a încetat din viaţă luni dimineaţa, la Spitalul Militar din Capitală, la vârsta de 65 de ani. Duckadam fusese operat pe cord deschis în septembrie.

”Acum am auzit, a murit unul dintre bunii mei prieteni, un fost foarte bun coleg, un fost foarte bun fotbalist, este singurul român din Guinness Book. La doar 65 de ani s-a stins Helmut, Helmut Duckadam, cel care a reuşit să facă o ţară fericită. Am vorbit acum o săptămână, era vesel. Te-ai dus prea repede, prea repede, prietene. Dumnezeu să te odihnească! Ai fost un familist convins, un om generos, ai ajutat pe toată lumea cât ai putut. Drum lin, prietene!”, a transmis Puşcaş, care a fost coleg cu Duckadam la Steaua.

Federaţia Română de Fotbal a confirmat vestea tristă, transmiţând condoleanţe familiei şi celor apropiaţi.

Născut pe 1 aprilie 1959, la Semlac, judeţul Arad, Helmut Duckadam a început să joace fotbal în 1975, la Gloria din Arad. Până în 1983, când s-a transferat la Steaua Bucureşti, a mai evoluat la UTA (1977 şi 1978-1983) şi Constructorul Arad (1977-1978).

A devenit ”Eroul de la Sevilla” în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, când a reuşit să apere patru lovituri de pedeapsă consecutive în succesul Stelei în faţa Barcelonei (2-0). Performanţa de atunci l-a făcut să intre în Cartea Recordurilor. Duckadam a apărat de două ori şi poarta naţionalei României.

***

Fostul internaţional Miodrag Belodedici a declarat pentru AGERPRES că lui Helmut Duckadam, decedat luni la vârsta de 65 de ani, i se datorează câştigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986 de către Steaua Bucureşti.

„Este o mare pierdere pentru toţi, pentru întreg fotbalul românesc. Nu o să-l uite lumea niciodată. O să rămână în istoria fotbalului în primul rând pentru ceea ce a realizat el la Sevilla. Pentru că, până la urmă, el a câştigat Cupa Campionilor Europeni. El a câştigat-o la 11 metri. Noi ne-am făcut treaba 120 de minute, dar de câştigat, el singur a câştigat-o la 11 metri. Era un fenomen la penalty-uri. Când am ajuns atunci la 11 metri, eram sigur că Barcelona o să aibă probleme. El exersa mult loviturile, făcea pariuri cu colegii după antrenamente. Era incredibil cum putea să apere penalty-urile. Aşa că trofeul de la Sevilla i se datorează în primul rând lui Helmut Duckadam”, a explicat Belodedici, unul dintre componenţii formaţiei Steaua care cucerea în 1986 cel mai important trofeu continental.

„Este o tragedie, o mare tragedie. Suntem toţi foarte trişti pentru că l-am pierdut pe unul dintre noi. Un portar extraordinar, un om care ne-a adus bucurii în suflete, un coleg şi un prieten. Încet-încet ne dispar colegii alături de care am jucat şi parcă este totuşi prea devreme. Îmi pare sincer rău, vreau să transmit condoleanţele mele familiei. Dumnezeu să-l ierte!”, a adăugat Miodrag Belodedici.

Fostul internaţional Gabi Balint a scris pe Facebook, după aflarea veştii despre moartea lui Helmut Duckadam, că fostul său coechipier ne-a frânt inimile la toţi prin dispariţia sa.

”Drum lin, prietene! Ne-ai frânt inimile la toţi. Ai fost mare! Cel mai mare! Of, nu-mi vine să cred… Dumnezeu să te odihnească!”, a transmis Balint în mesajul său.

AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.